Prima pagină » Știri externe » Rusia și Venezuela semnează un acord de parteneriat STRATEGIC, în contextul relațiilor internaționale tensionate

Rusia și Venezuela semnează un acord de parteneriat STRATEGIC, în contextul relațiilor internaționale tensionate

Rusia și Venezuela semnează un acord de parteneriat STRATEGIC, în contextul relațiilor internaționale tensionate

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său din Venezuela, Nicolas Maduro, au semnat, miercuri, un acord de parteneriat strategic, insistând asupra dezvoltării piețelor globale de energie.

Cei doi lideri au purtat discuții privind resursele de energie și petrol. Acordul prevede ca cele două țări să colaboreze pentru a promova inițiativele Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC+), ale Forumului Țărilor Exportatoare de Gaze (GECF) și ale altor organizații.

”Cele două părți vor promova dezvoltarea echilibrată și stabilă pe termen lungă a piețelor globale de energie , fără utilizarea instrumentelor unei concurențe neloiale”, conform acordului.

Putin și Maduro au fost de acord să colaboreze privind explorarea și dezvoltarea unor noi zăcăminte de petrol și gaze în întreprinderile lor comune, precum și să extindă operațiunile de comercializare a petrolului. Documentul prevede, totodată, o cooperare mai strânsă între Rusia și Venezuela în cadrul ONU, cât și în cadrul altor organizații privind controlul armelor, alături de opoziția comună la impunerea de sancțiuni unilaterale.

Rusia continuă lupta împotriva „Occidentului colectiv”

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a descris acordul drept un ”document-cadru ponderal, substanțial și foarte important”.

De la începutul războiului din Ucraina, relațiile Rusiei cu statele occidentale s-a înrăutățit, iar Moscova a încercat să își consolideze parteneriatul cu țările care împărtășesc aceeași aspirație de a contracara influența așa-numitului ”Occident colectiv”. Din 2022, Rusia a semnat acorduri de parteneriat strategic cu China, Coreea de Nord și Iran, conform agenției de presă Reuters.

Venezuela are relații diplomatice tensionate cu Statele Unite, marcate se sancțiuni, acuzații de activitate criminală și lovitură de stat.

Maduro va participa la ceremonia de celebrare a victoriei din Al Doilea Război Mondial de pe 9 mai, de la Moscova.

Foto: Profimedia

Citește și:

Xi Jinping face o vizită la Moscova cu ocazia paradei de pe 9 mai/ Rusia și China își consolidează parteneriatul STRATEGIC

Kim Jong-Un solicită creșterea producției de obuze de artilerie, pe fondul consolidării relației DIPLOMATICE cu Rusia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Fără autobuze de noapte în București. Anunțul făcut de primarul general
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...