Prima pagină » Alegeri prezidențiale 2025 » Câți români au mers la vot în TURUL DOI al alegerilor PREZIDENȚIALE organizate după 1989. Care este diferența față de prezența în primul tur

Câți români au mers la vot în TURUL DOI al alegerilor PREZIDENȚIALE organizate după 1989. Care este diferența față de prezența în primul tur

Câți români au mers la vot în TURUL DOI al alegerilor PREZIDENȚIALE organizate după 1989. Care este diferența față de prezența în primul tur

Prezența la vot a fost ușor diferită în turul doi față de primul tur al alegerilor prezidențiale organizate după Revoluție. Nivelul atins în 1990 nu a fost însă egalat la niciuna dintre alegerile prezidențiale care au avut loc în cei aproximativ 35 de ani de după căderea regimului comunist, atunci fiind singura dată când președintele a fost ales din primul tur. O altă premieră a avut loc la alegerile prezidențiale din 2024, când scrutinul a fost anulat înainte de turul doi și alegerile au fost reluate de la zero în 2025, al doilea tur având loc duminică, 18 mai.

Peste 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei doi rămași în cursa pentru Palatul Cotroceni în turul doi al alegerilor prezidențiale reluate, care este organizat duminică, 18 mai, la secțiile din țară și de vineri, 16 mai, ora 07:00, până duminică, la ora 21:00, ora României, la secțiile din străinătate.

În cursa pentru funcția de șef al statului au rămas candidatul AUR, George Simion, și independentul Nicușor Dan. Cel care va câștiga cele mai multe voturi va fi declarat câștigător pentru mandatul de cinci ani la Palatul Cotroceni.

Cine votează în turul doi al alegerilor prezidențiale

Toți cetățenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv au dreptul să voteze, la cele 18.979 de secții din țară și la cele 965 de secții deschise în străinătate.

La alegerile prezidențiale, cetățenii pot vota în secția la care sunt arondați, dacă se află în localitatea de domiciliu, sau pe listele suplimentare, dacă sunt în altă zonă din țară sau în străinătate.

  • La alegerile prezidențiale din 18 mai 2025 pot să voteze 19.004.545 de români, cu 164 mai mulți decât la primul tur de scrutin.
  • Dintre aceștia, 17.988.218 sunt înscriși în listele electorale permanente și 1.016.327 sunt alegători români cu domiciliul în străinătate.
  • 20.326 de români au dreptul de vot interzis și nu pot merge la urne în turul doi al prezidențialelor din 2025.
  • Secția cu cei mai puțini alegători este în comuna Bătrâna din județul Hunedoara, unde sunt 87 de votanți.
  • Cei mai mulți alegători sunt în Sectorul 3 al Capitalei, cu 443.755 de votanți pe listele permanente.

Cum a evoluat prezența la vot din 1990 până în 2024

Dacă în 1990 a fost cea mai bună prezență la vot, 86,19% dintre alegători prezentându-se la urne (14.826.616), la alegerile organizate doi ani mai târziu, în 1992, prezența a scăzut la 76,29% (în primul tur au votat atunci 12.496.430 de alegători, din cei 16.380.663 cu drept de vot).

Prezența la primul tur al alegerilor prezidențiale a continuat să scadă și la rundele următoare de alegeri, ajungând în 2019 la doar puțin peste 50%. Iată cum a evoluat prezența la urne, la primul tur al prezidențialelor, de la primele alegeri libere ale României postcomuniste:

  • 1990: din 17.200.732 cetățeni cu drept de vot, 14.826.616 (86,19%) au votat;
  • 1992: din 16.380.663 cetățeni cu drept de vot, 12.496.430 (76,29%) au votat;
  • 1996: din 17.218.654 cetățeni cu drept de vot, 13.088.388 (76,01%) au votat;
  • 2000: din 17.699.727 cetățeni cu drept de vot, 11.559.458 (65,31%) au votat;
  • 2004: din 18.449.676 cetățeni cu drept de vot, 10.794.653 (58,51%) au votat;
  • 2009: din 18.293.277 cetățeni cu drept de vot, 9.946.748 (54,37%) au votat;
  • 2014: din 18.284.066 cetățeni cu drept de vot, 9.723.232 (53,18%) au votat;
  • 2019: din 18.217.146 cetățeni cu drept de vot, 9.359.673 (51,38%) au votat;
  • 2024: din 18.008.480 votanți pe liste permanente și 1.933.057 pe liste suplimentare, 9.465.257 (52,55%) au votat.
  • 2025: din 17.988.031 votanți pe liste permanente și 7.287.714 pe liste suplimentare, 9.571.740 (53,21%) au votat.

Prezența în turul doi al alegerilor prezidențiale din ultimii 35 de ani

Din cele zece scrutine, în două cazuri nu s-a organizat turul doi, fie pentru că șeful statului a fost ales din primul tur, la alegerile din 1990, fie pentru că s-au anulat alegerile după primul tur, în 2024.

La trei alegeri prezidențiale, prezența la vot a fost mai mare în turul doi decât în primul tur:

  • 1990: Nu s-a organizat turul doi, Ion Iliescu a fost ales președinte din primul tur, cu 86,19% din voturile exprimate
  • 1992: au votat 12,1 milioane de cetățeni, adică 73,23% din total (față de 76,29% în primul tur)
  • 1996: au votat 13,07 milioane de români, adică 75,9% din total (76,01% au votat în primul tur)
  • 2000: au votat 10,18 milioane de români, adică 57,50% din total (65,31% în primul tur)
  • 2004: au votat 10,1 milioane de români, adică 55,21% (58,51% în primul tur)
  • 2009: au votat 10,6 milioane de români, adică 58,02% din total (54,37% în primul tur)
  • 2014: au votat 11,71 milioane de români, adică 64,11% din total (53,18% în primul tur)
  • 2019: au votat 10,03 milioane de alegători, adică 55,97% (51,38% în primul tur)
  • 2024: – Nu s-a organizat turul doi, alegerile au fost anulate (52,55% în primul tur)

Primele alegeri prezidențiale după 1989

Alegerile prezidențiale din 20 mai 1990 au fost singurele din istoria electorală de după 1989 în urma cărora președintele României a fost ales din primul tur de scrutin.

Ion Iliescu a fost ales președinte după ce a primit din primul tur peste 12,2 milioane de voturi, respectiv 85,07% din voturile valabil exprimate. El fusese ales de 95,63% din alegătorii cu vot valabil exprimat din Vaslui și a primit chiar 76,76% din voturile valabile din București.

Sursa foto: MEDIAFAX FOTO

Două tururi la alegerile prezidențiale în 1992

La alegerile din 1992 au fost organizate două tururile de scrutin, iar prezența a început să scadă. La primul tur, din 27 septembrie, au venit să voteze 12,49 milioane de români, respectiv 76,29% din totalul de 16,3 milioane de alegători de pe listele permanente, iar numărul voturilor valabil exprimate a fost de 11,8 milioane.

Un al doilea tur a fost organizat pentru că cele mai multe voturi primite de un candidat nu au depășit 50% +1. Atunci, Ion Iliescu a fost votat de 5,6 milioane de români, adică 47,34% din voturile valabil exprimate.

La turul al doilea, din 11 octombrie 1992, au votat 12,1 milioane de cetățeni, adică 73,23% din total.

Ion Iliescu a ieșit președinte, cu 7,3 milioane de voturi, adică 61,43% din cele valabil exprimate, în timp ce Emil Constantinescu a strâns 4.641.207 de voturi (38,57%), arată statisticile electorale.

Sursa: ANDREEA ALEXANDRU/ MEDIAFAX FOTO

Scor strâns la alegerile prezidențiale din 1996

La următorul scrutin prezidențial, din 1996, în primul tur, din 3 noiembrie, au fost prezenți la urne 13,08 milioane de români cu drept de vot, adică 76,01% din totalul celor 17,2 milioane de alegătorilor înscrişi pe liste.

Din totalul voturilor valabil exprimate, de 12,6 milioane, Ion Iliescu a primit 4,08 milioane de voturi (32,25%), urmat îndeaproape de Emil Constantinescu, cu 3,56 milioane de voturi (28,22%).

La cel de-al doilea tur, din 17 noiembrie 1996, au votat 13,07 milioane de români, adică 75,9% din totalul de 17,23 milioane de alegători cu drept de vot.

Din numărul total al voturilor valabil exprimate, de 12,97 milioane, Emil Constantinescu a câștigat cu 7,05 milioane de voturi (54,41%), în timp ce Ion Iliescu a avut 5,91 milioane de voturi (45,59%).

Istoria alegerilor PREZIDENȚIALE din România (1990 - prezent). Confruntările din Turul 2. Premiera anului 2024!

Alegerile prezidențiale din 2000 au scos și mai puțini români la vot

În anul 2000, la primul tur de scrutin prezidenţial, din 26 noiembrie, au votat 11,5 milioane de români, respectiv o prezenţă de 65,31% din cei 17,6 milioane de cetățeni cu drept de vot.

Din cele 11,2 milioane de voturi valabil exprimate, Ion Iliescu a primit 4,07 milioane, adică 36,35%, iar Corneliu Vadim Tudor, 3,17 milioane de voturi, ceea ce a însemnat 28,34%.

La cel de-al doilea tur de scrutin s-au prezentat și mai puțini votanți, 10,18 milioane de români, adică 57,50% din totalul alegătorilor.

Ion Iliescu a obținut al treilea mandat la Cotroceni, cu 66,83% din voturile valabil exprimate, 6,69 milioane.

Sursa: MEDIAFAX FOTO

Alegerile prezidențiale din 2004, primul mandat de cinci ani

La alegerile prezidențiale din 2004, la primul tur, din 28 noiembrie, au votat 10,7 milioane de români, adică 58,51% din totalul alegătorilor.

Pe primul loc a ieșit Adrian Năstase, cu 4,27 milioane de voturi, respectiv 40,94% din totalul celor 10,45 milioane de voturi valabil exprimate, iar Traian Băsescu a adunat 3,54 milioane de voturi, adică 33,92%.

La turul al doilea au votat 10,1 milioane de români, adică 55,21%, iar ordinea s-a inversat, Traian Băsescu obținând primul mandat de președinte, cu 5,12 milioane de voturi, adică 51,23% din cele valabil exprimate.

Sursa: ANDREEA ALEXANDRU/ MEDIAFAX FOTO

Alegerile prezidențiale din 2009, prezență în scădere și două tururi

La primul tur al prezidenţialelor din 2009, la urne au fost 9,9 milioane de votanți, adică 54,37% din totalul de 18,2 milioane de alegători cu drept de vot.

La cel de-al doilea tur de scrutin au mers să voteze 10,6 milioane de români, reprezentând 58,02% din total.

Alegerile au fost câștigate de Traian Băsescu, cu 50,33% (5,27 milioane de voturi), la mică distanță de Mircea Geoană, care a avut 49,66%.

Sursa: MEDIAFAX FOTO

Alegerile prezidențiale din 2014, cu prezență mare în turul al doilea

La alegerile prezidenţiale din 2014, la primul tur au fost prezenţi la urne 9,72 de milioane de români, ceea ce a însemnat 53,18% din cetățenii cu drept de vot, respectiv din 18,28 milioane de alegători.

În turul al doilea, prezența a crescut, după ce la urne au mers 11,71 milioane de români, adică 64,11% din totalul alegătorilor înscrişi pe liste.

Klaus Iohannis a câștigat cu 54,43% din voturile valabil exprimate (6,28 milioane de voturi), iar contracandidatul său, Victor Ponta, a avut 5,26 milioane de voturi (45,56%), potrivit datelor agregate de rezultatevot.ro, platformă construită pro-bono de Code for Romania.

Sursa: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Alegerile prezidențiale din 2019, cu cea mai mică prezență în primul tur

În 2019, alegerile prezidențiale din primul tur au avut cea mai scăzută prezență – 51,38%. Au avut drept de vot 18,2 milioane de români, dar au votat doar 9,35 milioane.

La turul al doilea s-au mobilizat la urne 10,03 milioane de alegători, respectiv 55,97%.

Klaus Iohannis a câștigat al doilea mandat, cu 66,09%, respectiv 6,5 milioane de voturi, la mare distanță de Viorica Dăncilă, care a fost votată de 3,33 milioane de alegători (33,91%).

Sursa: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Prezidențialele din 2024, primele alegeri anulate și reluate de la zero

Conform cifrelor finale și validate, la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, de pe 24 noiembrie, prezența la vot a fost de 52,52%.

Din cei 18.021.800 alegătorilor înscriși în listele electorale permanente, 9.465.650 s-au prezentat la urne.

Cei 14 candidați, în ordinea de pe buletine introduse în urne, au primit următoarele voturi:

  • Elena-Valerica Lasconi – 1.772.500
  • George-Nicolae Simion – 1.281.325
  • Ion-Marcel Ciolacu – 1.769.760
  • Nicolae-Ionel Ciucă – 811.952
  • Hunor Kelemen – 416.353
  • Mircea-Dan Geoană – 583.898
  • Ana Birchall – 42.853
  • Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – 14.502
  • Sebastian-Constantin Popescu – 14.683
  • Ludovic Orban – 20.089
  • Călin Georgescu – 2.120.401
  • Cristian Diaconescu – 286.842
  • Cristian-Vasile Terheș – 95.782
  • Silviu Predoiu – 11.246

În turul 2 au intrat Călin Georgescu și Elena Lasconi, însă alegerile prezidențiale 2024 au fost anulate, în urma unei decizii a Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, fiind reluate de la zero în 2025, cu primul tur în 4 mai.

Sursa: ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO

Sursa foto: Alexandra Pandrea/Gândul

Recomandarea video

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
O funcție uitată revine pe WhatsApp