Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan: „Vom comunica în cele ce urmează. Pentru binele României”

Nicușor Dan: „Vom comunica în cele ce urmează. Pentru binele României”

Nicușor Dan a încheiat dezbaterea electorală de la Antena3 cu un mesaj pe teme generale, în care s-a adresat electoratului lui Simion. Există o un dezechilibru de prosperitate între marile orașe și zonele de urban, mic și rural, a remarcat Primarul Bucureștilor.

Vreau să le transmit respectul meu și speranța că vom comunica în cele ce urmează. Pentru binele României. Statul român are multe restanțe pentru mulți oameni. Există o un dezechilibru de prosperitate între marile orașe și zonele de urban, mic și rural, pe care trebuie să o corectăm. Trebuie ca, în special copiii, să aibă, în momentul în care trăiesc într-un loc sau altul, să aibă șanse egale. Trebuie ca persoanele vârstnice să aibă, oriunde ar fi în țara asta, acces la un tratament medical de calitate.

Statul român are restanțe față de categoria lucrătorilor în educație pe care nu-i respectă suficient. Statul român, așa cum am vorbit, are restanțe față de categoria rezerviștilor și pentru câteva alte categorii sociale. Noi toți, împreună, suntem o țară de atât.

Cei care am ales să trăim aici, tot cei care au fost, au ales, au fost forțați să plece din țara asta. Suntem oameni muncitori, suntem oameni cinstiți, suntem în stare, suntem în stare să facem din România țara la care visăm de mult. Vă mulțumesc.

Citiți și: Nicușor Dan: „Copiii învață mult, mult prea mult, învață mult prea puțin să aibă o gândire critică”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scenarii politice la Cotroceni dacă guvernul Tomac nu trece de Parlament. Ce vizează Nicușor Dan
Digi24
Cum a încasat familia Trump 500 de milioane de dolari dintr-o afacere, în timp ce investitorii au pierdut peste 90%
Cancan.ro
Cu ce boală fusese diagnosticat Alexandru, medicul mort la Floreasca? Ultima discuție cu un coleg te va lăsa fără cuvinte
Prosport.ro
FOTO. Kim Kardashian, apariție fără inhibiții la Monaco. Și-a arătat bustul generos după ce a venit direct de pe iaht la Marele Premiu de Formula 1
Adevarul
Cum verifici online dacă ai datorii la ANAF în 2026. Pașii pe care trebuie să îi urmezi
Mediafax
CCR dezbate astăzi conflictul juridic semnalat de Sorin Grindeanu pe OUG privind programul SAFE
Click
Adriana Bahmuțeanu „dă din casă” și spune ce se întâmplă în pauzele de filmare ale emisiunilor. „Șocant, cutremurător și apocaliptic dacă ați auzi ce se vorbește”
Digi24
Cine era generalul rus ucis într-un atentat lângă Moscova. O a doua mașină-capcană a fost descoperită și detonată
Cancan.ro
BREAKING | Liderii clanului Duduianu, săltați de mascați! Ce acuzații grave li se aduc
Ce se întâmplă doctore
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia Striker, în probe pe străzile din București. Cum au reacționat oamenii când au văzut cel mai nou model Dacia
Descopera.ro
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre telescop și microscop?