Prima pagină » Ai Aflat! cu Ionuț Cristache » Victor Ponta: „E probabil ca într-o lună să fim în JUNK”

Victor Ponta: „E probabil ca într-o lună să fim în JUNK”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”, fostul prim-ministru Victor Ponta a adus în vedere un scenariu sumbru pentru economia românească. Acesta a atenționat că românii cu venituri mici vor fi cei mai afectați. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache.

Victor Ponta critică incapacitatea clasei politice de a gestiona eficient fondurile primite de către țara noastră.

„E o problemă de capacitate de a dialoga cu cei care îți dau bani, după care vine o problemă de implementare. Adică, am venit, uite, ne-au mai lăsat ăștia șase luni în viață, hai să ne apucăm să vedem ce facem, cu taxele, cu impozitele, cu administrația publică, cu cheltuielile, cu veniturile, cu PNRR-ul…”

Victor Ponta: „Votanții lui Nicușor Dan n-o să sufere foarte tare”

Fostul prim-ministru atrage atenția asupra unui scenariu sumbru în care România ajunge în categoria junk din punct de vedere economic, la nivel european. Cei care nu vor simți pe pielea lor atât de tare efectele, spune acesta, sunt votanții lui Nicușor Dan, care, statistic vorbind,  majoritatea locuiesc în marile orașe, astfel având un nivel de trai mai ridicat față de restul țării.

„A doua variantă, care din păcate e mult mai probabilă,  fie că e Nicușor, fie că e Simion, fie că vine Guvernul Lulea sau Guvernul Bolojan, e ca într-o lună să fim în jank. Și atunci oamenii cu venituri peste medie, cu un nivel de trai mai ridicat, în special votanții lui Nicușor Dan, n-o să sufere foarte tare. Adică se descurcă, au venituri, au banii în euro. Poate n-o să mai stea cinci zile la Paris, o să stea trei; poate nu mai merg două săptămâni în Maldive, ci doar o săptămână; poate nu-și mai schimbă X5-ul anul ăsta, îl schimbă la anul. Sau Cayenne-ul.”

Victor Ponta: „O să fie mai rău decât în criza din 2010”

Cei care vor suferi în cazul în care economia României se va prăbuși, afirmă Victor Ponta, sunt marea majoritate a românilor, care au venituri mici sau medii și se bazează pe banii primiți lunar din salariu sau pensie. Acesta compară ipotetica situație cu cea a crizei economice din anul 2010.

„În schimb, și aici vorbesc de o categorie de 10-15-20%, zic 20% pentru că aproximativ atâția sunt votanții lui Nicușor, eu, de exemplu, sunt în categoria celor care se pot descurca într-o situație de criză. Ceilalți 80%, care trăiesc din salariu, din pensie, dintr-o firmă mică, vor suferi mai rău decât în 2010, când a venit Băsescu cu chestia aia, vă tai la toți 25%. Și nu va fi de ajuns doar tăierea aia de 25%.”

 

Mediafax
IPJ Mureş vine cu explicaţii despre criminalul din Mureş. De ce nu a fost respectat ordinul de protecţie
Digi24
UE a înghețat ajutorul financiar pentru Ucraina din cauza măsurilor luate de Zelenski în privința instituțiilor anticorupție
Cancan.ro
Noemi și Bogdan Troia și-au pierdut cei trei copii într-un accident rutier cumplit, iar cuplul a ajuns în stare gravă la spital 😢
Prosport.ro
Cum arată acum femeia care i-a transformat definitiv viața lui Ionuț Luțu, omul în care Gigi Becali are cea mai mare încredere
Adevarul
Capitolul la care România poate deveni o forță în Europa. Expert de la Oxford: "Asta e calea pentru noi, să devenim o forță pentru a face față Rusiei"
Mediafax
Cea mai nouă metodă de înșelăciune! Cum sunt păcăliți românii. Poliția avertizează: 'Nu primiți colete'
Click
August - cea mai rece lună de vară din ultimii ani. Multe planuri de vacanță vor fi date peste cap
Wowbiz
Ei sunt Noemi și Bogdan, părinții care și-au pierdut toți cei trei copii într-un accident cumplit. Părinții nu știu încă ce s-a întâmplat
Antena 3
O rusoaică spune cum a fost la mare, în resortul lui Kim Jong Un: Au anulat avionul, ne-au dus cu trenul. Un tren pentru 13 oameni
Digi24
VIDEO Cutremurul din Kamceatka, în topul celor mai mari seisme înregistrate vreodată. Cum se formează un tsunami, valul ucigaș
Cancan.ro
Mirabela Grădinaru, umilită de o cântăreață: 'E o 😲'
Ce se întâmplă doctore
Mihaela Rădulescu, dărâmată la funeraliile lui Felix Baumgartner! Primele imagini cu vedeta. Nu a mers îmbrăcată în negru
observatornews.ro
BMW X4, scos la vânzare de ANAF a treia oară. Preţul cerut
StirileKanalD
Profesoară de 26 de ani, condamnata la 5 ani de închisoare după ce a trimis imagini nud cu ea unui elev de 16 ani. Ireal ce i-a propus băiatului 
KanalD
Un vulcan a început să erupă, după cutremurul din Pacific. Ce zone ar putea fi lovite de un tsunami
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
EXCLUSIV | Adevărata listă cu radarele fixe din România. Locurile cu cea mai mare densitate de camere de depistare a șoferilor
Descopera.ro
Țara care are mai multe maimuțe decât oameni!
Capital.ro
Călin Georgescu sună mobilizarea generală. Anunțul venit în urmă cu puțin timp: Pe 1 august, la ora 10
Evz.ro
Rusia aruncă 100.000.000 euro pentru destabilizarea alegerilor din Republica Moldova. Proteste plătite și deepfake
A1
Mihaela Rădulescu a fost copleșită când a văzut ce omagiu au făcut prietenii lui Felix Baumgartner. Ce s-a întâmplat
Stirile Kanal D
VIDEO Viiturile lasă în urmă dezastru. Soția bărbatului mort, în stare de șoc. Omul a încercat să salveze câinii, dar a fost ucis de furia naturii: „L-am căutat și l-am strigat toată noaptea”
Kfetele
Ce gest au făcut apropiații lui Felix Baumgartner în apropierea locuinței sale și de ce a fost Mihaela Rădulescu extrem de emoționată
RadioImpuls
HOROSCOP 31 iulie 2025. Explozie de noroc pentru o zodie! Nu are cum să piardă azi, orice ar face. Aceasta va încasa sume mari de bani și va ajunge pe culmile succesului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, am aflat că ai amant! Ce are el și nu am eu?
Descopera.ro
Cum a obligat-o Carol al II-lea pe sora-sa, principesa Ileana, să părăsească România