Prima pagină » HOROSCOP » 4 ZODII care iubesc mai mult decât pe sine. Folosesc sacrificiul ca formă supremă de iubire

4 ZODII care iubesc mai mult decât pe sine. Folosesc sacrificiul ca formă supremă de iubire

4 ZODII care iubesc mai mult decât pe sine. Folosesc sacrificiul ca formă supremă de iubire
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Există oameni care nu se tem să se piardă pentru a-i regăsi pe ceilalți, care transformă iubirea într-un legământ sacru, care nu își dozează iubirea și nu cântăresc ce primesc în schimb. Sunt spirite altruiste, care ard ca flacăra pentru ca celorlalți să le fie bine, chiar dacă în acest proces se consumă pe ele însele. Iată care sunt cele patru zodii care iubesc mai mult decât se iubesc pe sine.

Pești

Peștii nu știu să iubească pe jumătate, iar empatia lor nu este doar o trăsătură, ci un canal prin care simt durerea, frica și speranța celor pe care îi iubesc. Ei absorb suferința, o transormă în compasiune. Nativii sunt capabili să-și sacrifice visele, liniștea sau chiar identitatea pentru a-i salva pe ceilalți din întuneric. Nu cer nimic în schimb, deoarece în iubirea lor se află deja sensul vieții. De fiecare dată, Peștii demonstrează că a iubi înseamnă a te oferi fără frică de golul care rămâne.

Rac

Racul este zodia sacrificiului tăcut, a constantei dăruiri, care nu are nevoie de aplauze. Legătura cu cei dragi este adâncă, iar devotamentul nu are margini. Pentru zodia Rac, familia și omul iubit sunt sanctuarul vieții. Iar nativii sunt capabili să renunțe la tot, doar pentru a-i vedea fericiți pe cei din jur. Nativul îi va ține de mână în noapte cei ceilalți, fără să întrebe sau să ceară ceva la schimb, deoarece suferința celor din jur este și suferința sa.

Fecioară

Fecioara iubește cu mintea, cu trupul, cu toată energia de care este capabilă. Nu spune cuvinte mari, dar va face gesturi care vor schimba vieți. Ea știe să se sacrifice prin efort, prin grija neîncetată. Este acea ființă care îți veghează somnul, care știe ce nevoi ai fără ca tu să-i spui. Ea simte că are o misiune pe acest Pământ: aceea de a repara, de a restabili ordinea din haos.

Balanță

Zodia acesta trăiește pentru armonie, iar în iubire este un altar pe care se oferă pentru echilibru. Se lasă mereu pe plan secundar pentru a-i fi bine celuilalt. Este dispusă să renunțe la propriile vise, să facă mari compromisuri, doar pentru ca relația să nu se rupă. Este profundă și se dăruiește în mod absolut.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
„Da' cine v-o lucrat aici, domnu’?”. Restaurarea Castrului Arutela, ironizată de români după explicațiile Ministerului Culturii
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit tratamentul care oprește cariile copiilor în doar 10 secunde