Prima pagină » Actualitate » Dan Toma: „Cred în Dumnezeu foarte mult, am 12 preoți în familie”

Dan Toma: „Cred în Dumnezeu foarte mult, am 12 preoți în familie”

Miliardarul Dan Toma, antreprenorul și fondatorul platformei dantoma.ro, a fost invitat la Dan Diaconescu Direct. El a povestit cum a fost începutul său din punct de vedere financiar, despre joburile pe care le-a avut prin străinătate în timpul facultății și cum a făcut primii bani.

„Primul meu job, am avut noroc la momentul respectiv, a fost un candian care m-a găsit, mi-a oferit un loc de muncă, aveam 19 ani jumate. În toate verile, înainte, fusesem în Occident. Nu era cu vize atunci. Munceam orice: de la dezmembrări mașini, în restaurante, știu să gătesc orice, la făcut curățenie în cinematografe, vânam foarte mult pacări de mașini, făceai mult bacșiș.

În princial, la terenurile de tenis și la golf, te întorceai acasă după o vară dintr-aia cu 10-20.000 de euro, lejer, în perioada aia. Și apoi, pe plajă, erau plajele pentru cei bogați, între anii 99 și 2003, apoi în 2004 am mai fost. Am întâlnit oameni extraordinari, români de-ai noștri, mulți au murit pe acolo, pentru că dacă nu aveai acel card verde te prindeau carabineierii și te împușcau, eu aveam o față de cântăreț la biserică și mai blândă, te lăsau în pace, pe mulți îi legau de calorifer și se distrau cu tine: te băteau până te învinețeau pe jumătate.

După care m-am întors în România, am vrut să termin facultatea. Era foarte dură viața pentru români atunci, dar petreceam cu veselie. Munceam, dar și ne distram în Occident. Canadianul, care pe vremea aceea conducea o firmă de consultanță, m-a luat acolo, mi-a zis: tu ești deștept. Am crescut foarte repede, după care am lucrat la BRD Societe General, cu președintele Patrick Gelin, mi-a ajutat Dumnezeu, cred în Dumnezeu foarte mult, am 12 preoți în familie, bunicii și toată lumea.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Mediafax
Ce înseamnă marea înfrângere a lui Trump la „CCR-ul american”
Digi24
VIDEO Cum a primit moneda românească denumirea de „leu”. Trebuia inițial să se numească „român”
Cancan.ro
Fostul internațional, sedus de ispita de la Insula Iubirii. A divorțat după doar 3 luni de căsnicie, iar acum și-a găsit jumătatea
Prosport.ro
FOTO. Eleonora, una dintre cele mai frumoase jurnaliste, a atras privirile la meci
Adevarul
Ce șanse sunt ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere? Strategia liderului rus în fața presiunilor interne și eșecurilor din Ucraina
Mediafax
Imaginile din satelit arată că Iranul se pregătește de războiul cu SUA
Click
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Digi24
Ce cred ucrainenii despre noua rachetă de croazieră românească Sahara, prevăzută cu Nemesis AI: „Singurul proiect cunoscut publicului”
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2026: 'Va escalada rapid, apoi...'
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman, nemachiată și fără filtre. Cum arată, în realitate, la aproape 50 de ani. „No filter. Doar creme bune și grijă pentru ten”
Ciao.ro
Vedetele din România au strălucit la Balul Mascat Bridgerton din București. Adelina Pestrițu și Nicole Cherry au atras toate privirile
Promotor.ro
Titi Aur explică de ce aceste anvelope pot fi un risc în ninsorile din aceste zile
Descopera.ro
China a construit robotul suprem! Ce poate face?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Camillo Golgi, savantul care a dezvăluit structura ascunsă a creierului