Teatrul Naţional Radiofonic i-a invitat pe iubitorii de teatru – marţi, 3 iunie 2025, de la ora 12.00 – la avanpremiera spectacolului radiofonic „A doua scrisoare pierdută” de Eugen Şerbănescu, în regia artistică a lui Dan Tudor. Audiţia cu public a avut loc la Muzeul Național al Literaturii Române.
Spectacolul „A doua scrisoare pierdută” de Eugen Şerbănescu se va difuza, în premieră radiofonică, la Radio România Cultural.
Totodată, spectacolul eveniment va fi postat, pentru a putea fi ascultat și online, pe site-ul Societății Române de Radiodifuziune.
În distribuţie (în ordinea intrării în scenă a personajelor): Adela Mărculescu, Alexandra Velniciuc, Adrian Titieni, Virgil Ogăşanu, Ioana Calotă, Daniel Badale, Ioan Chelaru, Dan Tudor, Tudorel Filimon, Dan Condurache, Florin Dobre, Axel Moustache, Ani Creţu, Marius Furtună, Vlad Vîlciu, Ionuţ Gurgu, Adrian Dima, Cosmin Cornici, George Popescu. Asistenţa tehnică: Florin Bădic. Regia de studio: Renata Rusu. Regia muzicală: Andrei Miricescu. Sound design: Mihnea Chelaru. Redactor și producător: Domnica Ţundrea.
„A doua scrisoare pierdută” de Eugen Şerbănescu este o excelentă comedie, care duce mai departe acțiunea operei caragialiene „O scrisoare pierdută”, imaginând o continuare surprinzătoare, construind situații captivante, aducând în scenă personaje cuceritoare, izbutind tablouri dramatice vii și pătrunzătoare.
Avem de a face cu o subtilă țesătură de motive teatrale, evidentă fiind abilitatea dramaturgului de a închipui un joc iscusit şi inventiv, de replici, stări, idei şi de întâmplări în care binecunoscutele personaje caragialiene evoluează uluitor sau se întâlnesc și se confruntă cu figuri noi, care adesea le antrenează în situaţii neaşteptate.
Regretatul critic literar Alex Ştefănescu scria despre această piesă de teatru publicată în 2012: „Fantezia lui Eugen Şerbănescu este inepuizabilă, dar şi controlată, dramaturgul practicând o ars combinatoria deloc inocentă”.
Regizorul Dan Tudor a știut să creeze în jurul acestei producții sonore o adevărată familie artistică. Talentul său regizoral, ajuns la deplina maturitate creatoare, s-a materializat în invitarea, la microfonul Teatrului Național Radiofonic, a unei distribuții ideale, alcătuită din voci distincte, individualități artistice bine conturate, care au potențat inspirat virtuțile textului dramatic.
Actorii, adevărate legende ale teatrului românesc și ale Teatrului Național Radiofonic, ne-au oferit – în cadrul acestei producții sonore – adevărate demonstrații artistice, lecții de măiestrie teatrală.
Să-i amintim pe maeștrii Virgil Ogășanu, uluitor prin capacitate de dedublare și subtilă ironie, în rolul lui Zaharia Trahanache și Dan Condurache, absolut sclipitor în rolul Cetățeanului T., pe Alexandra Velniciuc, care o întruchipează cu farmec și impetuozitate pe Zoe, pe Adela Mărculescu, invitând publicul, cu inconfundabila sa voce, în lumea piesei, în chip de crainic-povestitor.
Împreună cu ei, vă vor cuceri, suntem convinși, Adrian Titieni, profund și subtil în rolul lui Fănică Tipătescu, Ioana Calotă, expresivă, temperamentală și plină de culoare în rolul lui Nelli Rosetti, Daniel Badale, care-i dă viață în mod irezistibil energicului Pristanda, Ioan Chelaru, de un comic savuros în rolul lui Agamiță Dandanache, Tudorel Filimon accentuând grotescul lui Popa Pripici, Dan Tudor nuanțând spectaculos demagogia lui Nae Cațavencu, Axel Moustache întruchipându-l pe Von Gegenstrauben, într-o surprinzătoare compoziție, Ani Crețu, dominatoare în rolul unei femei fatale și tinerii actori Florin Dobre, Marius Furtună, Vlad Vîlciu, Ionuţ Gurgu, Adrian Dima, Cosmin Cornici, George Popescu.
Spaţiul sonor conceput de Mihnea Chelaru se dovedeşte a fi bogat, sugestiv și extrem de precis gândit, cu mare atenţie la nuanţe şi la distribuirea planurilor auditive, iar regia muzicală semnată de Andrei Miricescu amplifică atmosfera și accentuează resorturile dramatice ale acțiunii.
Este de o importanță fundamentală ca Teatrul Național Radiofonic să-și îndrepte atenția către textele contemporane ale literaturii naţionale.
Montarea spectacolului radiofonic „A doua scrisoare pierdută” de Eugen Șerbănescu, în regia lui Dan Tudor este mai mult decât binevenită și oferă publicului un univers sonor incitant și dinamic, un atent studiu de atitudini și mentalități, o oglindă vie și expresivă a societății de azi și dintotdeauna.
Citește și:
La numai 8 ani, nepoata lui Adrian Păunescu cucerește jurații la „Vocea Portugaliei” pentru copii