Prima pagină » Actualitate » Tradiții și superstiții de Rusalii/Ce semnifică dansul călușarilor, jucat în Oltenia

Tradiții și superstiții de Rusalii/Ce semnifică dansul călușarilor, jucat în Oltenia

Tradiții și superstiții de Rusalii/Ce semnifică dansul călușarilor, jucat în Oltenia

Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică, 8 iunie, Rusaliile, cunoscută în calendarul creștin sub denumirea de Cincizecime sau Pogorârea Sfântului Duh. Aceasta încheie ciclul pascal – Învierea, Înălțarea și Pogorârea Duhului Sfânt – și este considerată una dintre cele mai vechi sărbători ale creștinătății, fiind celebrată încă din vremea apostolilor.

Până spre sfârșitul secolului al IV-lea, Cincizecimea marca atât Înălțarea Domnului, cât și Pogorârea Sfântului Duh. Ulterior, cele două sărbători au fost separate în calendarul liturgic.

Case împodobite și daruri ritualice

Pe lângă semnificația religioasă, sărbătoarea Rusaliilor este însoțită în cultura populară de o serie de tradiții, obiceiuri și credințe transmise din generație în generație.

În multe regiuni ale țării, oamenii își împodobesc casele cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar. Acestea sunt considerate apărătoare împotriva relelor și a bolilor. Credința populară spune că teiul, în mod special, are puterea de a ține la distanță duhurile rele și grindina.

De asemenea, se oferă cadou oale decorate cu flori și colaci pentru pomenirea celor trecuți în neființă (Moșii de vară, sărbătoare ținută în ajunul Rusaliilor, sâmbăta). Duminica, se împart farfurii cât mai frumos ornamentate, în semn de binecuvântare pentru cei vii.

Ziua de luni, care urmează duminicii Rusaliilor, este dedicată Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Termenul „Rusalii” își are originea în latinescul „rosalia”, o sărbătoare a trandafirilor. În mitologia populară românească, însă, Rusaliile au căpătat o conotație diferită. Sunt percepute ca spirite ale morților care, după ce au revenit pe Pământ, de Paște, refuză să se întoarcă în lumea de dincolo. Pentru a nu atrage mânia lor, oamenii evitau să le pronunțe numele și le numeau, în schimb, „iele”, „zâne” sau „frumoase”.

Se crede că aceste spirite pot provoca boli psihosomatice, în special dacă cineva le nesocotește sărbătoarea. Care ar fi remediul tradițional? Dansul călușarilor, un obicei vechi, practicat cu precădere în sudul țării, în Oltenia. Aici, grupuri de călușari străbat satele, dansând din poartă în poartă pentru a alunga spiritele rele. Vătaful călușarilor este, conform tradiției, cel care poate vindeca bolile atribuite Rusaliilor, trecând cu pasul peste cel afectat.

Descântece și practici locale de Rusalii

Tradițiile de Rusalii diferă de la o zonă la alta. În Oltenia, de pildă, oamenii întâmpină călușarii cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă și sare, toate acestea având rol protector, potrivit credinței populare. Ramurile sfințite de tei, soc sau mure, aduse de la biserică, sunt păstrate ca leacuri de-a lungul anului, în special până la Sânziene, când plantele ar avea puteri tămăduitoare maxime.

În unele regiuni din Transilvania, se păstrează un obicei aparte: „udatul nevestelor”. Femeile sunt stropite cu apă, în credința că acest gest le va aduce sănătate și frumusețe pentru restul anului.

Iar în anumite sate, se prepară o unsoare specială care este aplicată pe ugerul vacilor pentru sporirea laptelui. În același timp, ușile caselor sunt unse cu usturoi. De asemenea, se face mult zgomot, prin pocnituri cu ramuri, pentru a alunga spiritele rele.

Se spune despre Rusalii că ar fi capricioase și periculoase. Ele au puterea să răpească un tânăr frumos pentru a dansa cu el, eliberându-l doar dacă promite să nu vorbească despre ce a văzut. Cei care nu respectă interdicțiile riscă să se îmbolnăvească.

În multe sate, este evitat lucrul la câmp sau mersul în vie în aceste zile. De asemenea, nu este recomandat să te cerți cu cineva, pentru că „te iau Rusaliile”. Superstițiile vorbesc despre spirite îmbrăcate în alb care dansează în cercuri, lăsând în urma lor locuri pârjolite și neroditoare.

Tot în credința populară se spune că, dacă vremea este frumoasă de Rusalii, atunci vara va fi una roditoare.

CITEȘTE ȘI:

De ce nu este bine să speli de Rusalii 2025. Ce se întâmplă celor care încalcă această regulă, potrivit credinței populare

Cod portocaliu de CANICULĂ în aceste zone din România/Cum va fi vremea în București de Rusalii

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli