Prima pagină » Social » În timp ce-și renova magazia, un bărbat a descoperit o GRENADĂ neexplodată din al Doilea Război Mondial și a alertat imediat autoritățile

În timp ce-și renova magazia, un bărbat a descoperit o GRENADĂ neexplodată din al Doilea Război Mondial și a alertat imediat autoritățile

În timp ce-și renova magazia, un bărbat a descoperit o GRENADĂ neexplodată din al Doilea Război Mondial și a alertat imediat autoritățile

În comuna Ocland din Satu Nou, județul Harghita, pe durata unor lucrări de renovare a unei magazii, un bărbat a descoperit o grenadă din al Doilea Război Mondial.

Speriat de descoperirea neașteptată a sunat imediat la autorități, solicitând cât mai rapid intervenția acestora.

ISU Harghita a publicat un comunicat pe pagina de Facebook:

„O grenadă de mână defensivă a fost găsită, seara trecută, într-o magazie, unde se executau lucrări de renovare, în Satu Nou, comuna Ocland. În cel mai scurt timp, echipa pirotehnică a ISU Harghita a ajuns la fața locului și a ridicat, transportat și depozitat elementul de muniție, în siguranţă, în vederea distrugerii la o dată ulterioară”.

Ce faci dacă descoperi o grenadă neexplodată?

ISU Harghita a îndemnat oamenii cum să procedeze dacă descoperă muniție neexplodată din al Doilea Război Mondial:

Rețineți Dacă se întâmplă să găsiți obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce seamănă cu elemente de muniţie neexplodată trebuie să respectați următoarele reguli”.

Următoarele reguli sunt:

  • să nu le mișcați de pe locurile pe care se află;
  • să nu le desfaceți şi să nu le predați operatorilor economici;
  • să nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe;
  • să nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
  • să nu le loviți, să nu le tăiați şi să nu le demontați;
  • să nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.

Grenada: Scurt istoric

Grenada de mână, folosită pentru a fi aruncată spre cazematele, tranșeele, buncărele și alte tipuri de fortificații ale trupelor inamice,  este un explozibil utilizat în conflicte de dinainte de Primul Război Mondial. Odată aruncată, se detonează. Explozia rezultată poate să distrugă structurile unei fortificații și să ucidă soldați inamici. Din cauza formei timpurii, denumirea de „grenadă” provine din cuvântul francez pentru rodie.

Primele grenade au fost folosite de armatele europene din secolul al 15-lea. În armatele secolului al 17-lea erau antrenați și soldați special selectați pentru a arunca cu grenade, fiind cunoscuți ca „grenadieri”. Pentru că armele de foc și artileria secolului 19 au fost mai eficiente, având o rază de acțiune și precizie mai crescute, grenadele au fost abandonate. Grenadele au redevenit populare în timpul războiului ruso-japonez (1904-1905). Generalul britanic Sir Aylmer Haldane și inventatorul norvegian Nils Waltersen Aasen au proiectat grenadele în forma cunoscută de azi. Italienii au produs grenada Besozzi care explodează în 5 secunde de la scoaterea inelului.

În 1915, William Mills, inginer britanic, a inventat bomba care-i portă numele – un tip de grenadă de fragmentare. A fost prima grenadă considerată „sigură”. Au fost inventate și alte tipuri de grenade care ard în loc să explodeze, precum și grenadele de fumigene, grenadele incendiare, grenadele iluminatoare, grenade lacrimogene și grenade cu gaz, precum grenadele cu fosfor. Au fost inventate grenadele antitanc care poate străpunge blindajul greu al unui tanc, propulsate de lansatoare portabile cărate pe umăr.  În 2012, Ian Kinley a creat o grenadă de nouă generație la Forsvarets Materielverk (FMV): grenada explozivă de mână 07,  cu 1900 de bile care pot sări la 2 metri înălțime și să distrugă obiective pe o suprafață de 10 metri diametru.


Sursa Foto: Shutterstock

Citește și: Un cetățean a găsit o GRENADĂ pe o stradă din București

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...