Prima pagină » Educație » Povestea Elizei, eleva din satul Tomșani care a făcut zilnic naveta 50 km, până la liceul din Ploiești unde învăța. Ce note a luat la Bacalaureat

Povestea Elizei, eleva din satul Tomșani care a făcut zilnic naveta 50 km, până la liceul din Ploiești unde învăța. Ce note a luat la Bacalaureat

Povestea Elizei, eleva din satul Tomșani care a făcut zilnic naveta 50 km, până la liceul din Ploiești unde învăța. Ce note a luat la Bacalaureat

Eliza Georgiana Neagu, o elevă din Tomșani, a luat 10 pe linie la examenul de Bacalaureat într-un județ unde procentul de promovare este de 74,42%. Ea parcurgea zilnic 50 km până la liceul din Ploiești unde învăța. 25 de km dus, 25 întors. 

A absolvit profilul Științele Naturii din Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza din Ploiești. Visa să devină profesoară de matematică. S-a pregătit în particular pentru examenul maturității, dar și pentru a se înscrie la Facultatea de Matematică din cadrul Universității din București.

„Visez să intru la Facultatea de Matematică. Încă trebuie să mă pregătesc, pentru că se dă admitere și acolo. Și cum eu am fost pe profilul Științele Naturii, mai am de recuperat, admiterea fiind la nivel de mate-info”.

A susținut probele scrise la Limba și Literatura Română,  Matematică și Anatomie. Emoțiile au fost mari până la aflarea rezultatelor.

Tânăra dezvăluie pentru Observatorul Prahovean  că proba de limba română i s-a părut dificilă.

„Speram să iau note mari, însă 10 pe linie a fost o surpriză. Cel mai greu mi s-a părut la română, mai ales la subiectul al III-lea, caracterizarea lui Harap Alb. Sunt extrem de fericită, parcă visez. Cred că cea mai plăcută surpriză din viața mea”.

Un alt elev model cu 10 pe linie la Bacalaureat: Matei Sava din Suceava

Matei Sava este singurul elev din județul Suceava care a obținut media 10 la Bacalaureat. Absolventul a urmat studiile la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți și este singurul dintre cei 3.929 de candidați din județ care a luat nota maximă la toate probele.

Potrivit Obiectiv, 291 de elevi au obținut medii peste 9,5. 862 de absolvenți au obținut medii peste 9,00.  Dintre cei 3.929 candidați prezenți la toate probele, au promovat 2.977, rata de promovare provizorie fiind de 75,7%. Cinci dintre elevii care au picat examenul de Bacalaureat au fost eliminați pentru că au fost prinși cu telefonul sau cu fițuică în încercarea de a copia.

Matei Sava este pasionat de religie. Anul trecut, când era în clasa a XI-a, a obținut premiul pentru locul 2 la Olimpiada Națională de Religie.


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Rod Stewart se retrage. Când va avea ultimul concert?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!