Prima pagină » Sport » Dan Petrescu nu știe cât mai stă la CFR Cluj: „Poate voi fi o etapă, poate zece”

Dan Petrescu nu știe cât mai stă la CFR Cluj: „Poate voi fi o etapă, poate zece”

Dan Petrescu nu știe cât mai stă la CFR Cluj: „Poate voi fi o etapă, poate zece”

Dan Petrescu a vorbit despre noul sezon, iar CFR Cluj are ca obiectiv titlul în Superliga și un parcurs lung în cupele europene.

CFR Cluj e în cantonament, unde a câștigat cu 3-0 în fața celor de la SK Dynamo Ceske Budejovice, în al treilea amical din stagiul din Austria.

Ardelenii vor mai juca un amical, cu Debrecen, la 30 iunie. Apoi, urmează Supercupa României cu FCSB.

CFR Cluj până acum, în vară, a jucat trei amicale: cu Slovan Bratislava (4-2), Grazer (2-2) și Ceske Budejovice (3-0).

Dan Petrescu nu știe cât mai stă la CFR Cluj: „Poate voi fi o etapă, poate zece”

CFR Cluj va juca primul meci din Superliga, cu Unirea Slobozia, pe 12 iulie. „Vedem dacă va fi un an. Poate va fi o etapă, poate 10, poate 15. La CFR Cluj e greu să spui câte etape stai. Presiunea e mereu maximă și în cupele europene, și în campionat. Eu mă rog să fie un an, sunt pregătit, dar rezultatele nu pot să le comand eu”, a spus Dan Petrescu, pentru PRO TV.

Despre amical, antrenorul a spus: „A fost un meci reușit. Îmi doream să nu luăm gol și să marcăm la faze fixe. N-am marcat la faze fixe, dar am reușit să nu luăm gol. Un scor corect, poate mai puteam marca niște goluri. Ținând cont că avem în continuare 5 jucători importanți lipsă – Kamara, Nkololo, Simao, Munteanu și Ilie – echipa s-a mișcat foarte bine. E clar că adversarul nu a fost atât de valoros ca cei din Austria sau Slovan, dar și noi am făcut un joc bun, chiar dacă terenul nu ne-a ajutat prea mult, iar mingea sărea în toate părțile”.

CFR Cluj, în amicalul cu Ceske Budejovice: Pînzariu (45′ Răcășan), Kun (45′ Bosec/ 87′ Rus), Kresic (62′ Bolgado), Dumbravanu (62′ Sinyan), Camora (45′ Abeid), Emerllahu (45′ Islami/ 87′ Rusu), Fică (62′ Păun), Korenica (45′ Korenica), Postolachi (45′ Deac), Ciubăncan (62′ Sfait), Gjorgjievski (45′ Samake)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Hyundai a stabilit prețurile pentru Ioniq 3. Cât costă rivalul pentru Renault 5?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Ultima carte a lui Carol al II-lea: apropierea de Hitler și prețul ei