Prima pagină » Actualitate » Hotelierii de pe litoral au început să SCADĂ prețurile, în plin vârf de sezon, din cauza lipsei turiștilor în această perioadă

Hotelierii de pe litoral au început să SCADĂ prețurile, în plin vârf de sezon, din cauza lipsei turiștilor în această perioadă

FOTO - Captură video

În plin sezon estival, hotelierii de pe litoralul românesc schimbă strategia: în loc de scumpiri, vin cu reduceri. Cu plajele mai goale decât în alți ani și turiști tot mai atenți la prețuri, unii patroni renunță la majorări și lansează oferte pentru a-și umple camerele.

De marți, pe litoral este oficial vârf de sezon, adică o perioadă în care, în mod tradițional, hotelierii cresc tarifele cu până la 20%. Vremea ține cu turiștii, este foarte cald, iar apa mării s-a încălzit… numai bună pentru o bălăceală.

În stațiunea Mamaia, nu toate hotelurile au crescut prețurile. Dimpotrivă, acolo unde gradul de ocupare nu a ajuns la 100%, așa cum se întâmpla în alți ani în această perioadă, managerii au renunțat la scumpiri și au venit cu reduceri sau pachete promoționale.

Este vorba despre discounturi pentru pachetele all-inclusive sau beneficii incluse gratuit, de la băuturi și șezlonguri până la locuri de parcare sau mese suplimentare. Mulți hotelieri spun că nu-și permit să piardă clienți, mai ales în contextul în care tot mai puțini români folosesc voucherele de vacanță, notează Știrile Pro TV.

Astfel, cu aproximativ 40 % dintre salariații de la stat care renunță anul acesta la ideea de a folosi voucherele de vacanță – potrivit Federației Patronatelor din Industria Ospitalității – pe litoral, numărul turiștilor este în scădere. Așa că, în loc să urce tarifele, cum se întâmpla an de an în jurul datei de 15 iulie, mulți hotelieri vin cu oferte.

Alte hoteluri au păstrat tarifele și au adăugat beneficii – băuturi gratuite, șezlonguri și chiar locuri de parcare. Și nici cei care aveau în plan scumpiri nu au mers până la capăt.

În această perioadă, în stațiunile de pe litoral, gradul de ocupare este de 70-75%. În continuare, în topul preferințelor este Mamaia. Pentru a-i atrage pe turiști, plajele și autoservirile au ținut pe loc prețurile. Turiștii, în schimb, spun că pe plajă prețurile tot sunt mari.

În această perioadă, cazarea pornește de la 215 lei în Eforie, 228 de lei în Neptun-Olimp și 258 lei în Mamaia, în funcție de confort.

FOTO – Captură video: Știrile Pro TV

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ședință a coaliției de guvernare în urma tensiunilor generate de recesiunea tehnică
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Ex-soția vedetei Antena 1 s-a combinat cu multimilionarul Cosmopolis. De Sfântul Valentin, a scos-o la o înghețată
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
Rubio se întâlnește cu Orbán la Budapesta, în contextul în care SUA și Ungaria urmează să semneze un acord nuclear civil
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Primele imagini cu ucigașul lui Gheorghe Chindriș. Tânărul de 26 de ani a fost capturat de forțele speciale SIAS
Ce se întâmplă doctore
Abia dacă o mai recunoști! Cum arată în prezent Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au schimbat-o complet
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Nu trafica doar persoane: Jeffrey Epstein a încercat, fără succes, să aducă două mașini rare în SUA
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Care este cel mai obositor deceniu al vieții?