Prima pagină » Știri externe » Franța solicită „acces liber și independent al PRESEI în Fâșia Gaza”/ Barrot insistă asupra unei încetări imediate a focului

Franța solicită „acces liber și independent al PRESEI în Fâșia Gaza”/ Barrot insistă asupra unei încetări imediate a focului

Franța solicită „acces liber și independent al PRESEI în Fâșia Gaza”/ Barrot insistă asupra unei încetări imediate a focului

Franța solicită „acces liber și independent al presei în Fâșia Gaza” pentru a arăta ce se întâmplă pe teritoriul devastat de bombardamentele israeliene, a declarat ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot.

„Sperăm să putem scoate o parte din jurnaliști în următoarele săptămâni”, a afirmat ministrul.

„Dedicăm mult efort și multă energie acestui demers. De luni de zile asistăm neputincioși la deteriorarea dramatică a condițiilor lor de viață. Situația lor este acum de nesuportat, în pofida curajului, angajamentului profesional și rezilienței”, a transmis Barrot într-un comunicat.

„Am pierdut jurnaliști în conflicte, am avut răniți și prizonieri în rândurile noastre, dar niciunul dintre noi nu-și amintește să fi văzut un colaborator murind de foame”, a alertat Societatea Jurnaliștilor (SDJ).

Ministrul francez de Externe condamnă ofensiva israeliană

Ministrul de Externe a condamnat, de asemenea, extinderea ofensivei israeliene în Fâșia Gaza, „care va agrava o situație deja catastrofală”.

„Nu mai există nicio justificare pentru operațiunile militare ale armatei israeliene în Fâșia Gaza. Această ofensivă va înrăutăți o situație deja catastrofală și va provoca noi strămutări forțate ale populației, pe care le condamnăm în termenii cei mai duri”, a declarat Barrot, citat de cotidianul Le Figaro.

Franța solicită „o încetare imediată a focului, eliberarea tuturor ostaticilor grupării Hamas, care trebuie dezarmată, și acces nelimitat la ajutorul umanitar în Fâșia Gaza”.

Săptămâna trecută, înaltul reprezentant al Uniunii Europene, Kaja Kallas, a pregătit o listă de opțiuni posibile în vederea aplicării unor sancțiuni asupra Israelului: suspendarea întregului acord, interdicția de a exporta cetățeni din teritoriul palestinian ocupat, revizuirea politică a vizelor sau chiar suspendarea părții comerciale a acordului de asociere.

Foto: Profimedia

Recomandarea autorului:

Statele membre UE ezită în privința impunerii unor SANCȚIUNI împotriva Israelului/ „Sunt sigur că nu se va lua nicio măsură”

Ministrul francez de Externe își exprimă SPRIJINUL pentru Ucraina/ Barrot se va întâlni cu Zelenski la Kiev

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum faci față căldurii excesive? Metoda veche folosită de localnicii unei insule din Croația
Digi24
Mai multe femei împing un microbuz blocat în trafic în Galați, în timp ce bărbați aflați la terasă filmează și comentează
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de Legionella după inundații și cere anchetă epidemiologică
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Ce fac astăzi copiii lui Mircea Diaconu și ai Dianei Lupescu. Actrița a făcut mărturisiri rare: „Avem o relație foarte bună”
Digi24
Omul care ar schimba Rusia. Cel mai mare industriaș rus îl avertizează pe Putin despre dezastrul iminent cu care se confruntă țara
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Dieta de 6.000 de calorii a lui Erling Haaland. Ce mănâncă „mașina de goluri” a Norvegiei pentru a domina fotbalul mondial
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Iarna în care un popor întreg a mâncat bulbi de lalea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cel mai mic lucru din Univers?