Prima pagină » Ai Aflat! cu Ionuț Cristache » Ștefan Popescu: „Prin numirea Oanei Țoiu, s-a vrut o echipă mai PUTERNICĂ la Cotroceni”

Ștefan Popescu: „Prin numirea Oanei Țoiu, s-a vrut o echipă mai PUTERNICĂ la Cotroceni”

Ștefan Popescu: „Prin numirea Oanei Țoiu s-a vrut o echipă mai puternică la Cotroceni”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, Ștefan Popescu, diplomat și analist român, a discutat despre Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache.

Ștefan Popescu: „Contează sinergia dintre Președinte, staff, Prim-ministru și Ministrul de Externe”

Invitat la emisiunea lui Ionuț Cristache, Ștefan Popescu a vorbit despre funcția de Ministru de Externe. Acesta susține că nu Ministrul de Externe contează, ci relaționarea acestuia cu Președintele și Primul-ministru. Analistul presupune că numirea Oanei Țoiu a ținut de crearea unei echipe puternice la Cotroceni. Acesta susține că pe lângă președinte există, totuși, câțiva oameni competenți pe Externe. Cristian Diaconescu, consilier prezidențial, este un diplomat de carieră, în timp ce Luminița Odobescu este expert în Afaceri Europene. Cu toate astea, Popescu spune că Nicușor Dan ar trebui să aleagă un consilier specific pe Afaceri Externe și Europene, pentru că devin subiecte de importanță majoră, chiar capitală.

„Nu numai Ministrul de Externe contează. Contează sinergia, dacă vreți, dintre Președinte, staff-ul lui, Prim-ministru și Ministru de Externe. Bănuiesc că intenția a fost, prin numirea doamnei Țoiu, să existe o echipă mai puternică la Cotroceni. Există Cristian Diaconescu, care cunoaște foarte bine, este diplomat de carieră. Există Luminița Odobescu, care cunoaște Afacerile Europene. Nu există încă consilier al președintelui pentru politica externă. În orice caz, în acest moment pe care îl trăim, Afacerile Externe și cele Europene reprezintă un domeniu foarte important, aș spune chiar capital.”, a explicat diplomatul.

Popescu: „Există momente în care demnitarul se află singur cu omologii lui și trebuie să transmită ceva, în afara punctajului

Despre funcția de Ministru de Externe, Ștefan Popescu a spus că este una dintre acele funcții pe care nu le poți învăța doar făcându-le. Este nevoie de multe lecturi, de cunoașterea aprofundată a birocrației, a domeniului în sine, a dinamicii europene, toate acestea pentru a înțelege relațiile internaționale. Deși uneori este justificată dorința de a zgudui lumea „dinozaurilor diplomației”, este nevoie în continuare de oameni cu experiență. Popescu vorbește despre întreg cabinetul Ministrului de Externe, care poate fi foarte folositor de cele mai multe ori. Există momente, spune acesta, când un ministru este alături de omologul său pe vreun coridor. Acele momente nu mai țin de rapoartele cabinetului, ci de experiența și nota personală a demnitarului.

„Ceea ce a declarat Oana Țoiu poate fi o școală de gândire. Eu cred că personalitatea contează, cu atât mai mult acum, era la fel de importantă și înainte, inclusiv în spațiile integrate. Cred că există interese specifice, pe care tu trebuie să ți le aperi la Bruxelles, trebuie să cunoști în profunzime domeniu, pentru a înțelege dinamica europeană, pentru a înțelege relațiile internaționale, pentru a înțelege poziționările. Cred că este un domeniu din care foarte greu poți să înveți din mers, e foarte greu, ai nevoie de lecturi foarte multe, ai nevoie de o expunere internațională, ai nevoie să discuți cu oameni cu experiență și trebuie tu însuți să te rodezi într-o asemenea funcție. Ai nevoie să înțelegi aparatul birocratic foarte bine. Sigur că există, pe alocuri, chiar justificat, o anumită dorință de a zgudui o lume percepută ca o lume a dinozaurilor diplomației. Eu cred că în continuare este nevoie de oameni cu experiență. Poți să duci până la un anumit moment, cu punctajul direcțiilor de specialitate, unde specialiștii îți scriu, îl citești că așa se întâmplă… Sau când participi la acele întâlniri, unde ați văzut că sunt mai mulți ambasadori și alți funcționari din Ministerul de Externe, diplomați… Pot interveni și ei. Dar există foarte multe momente în care demnitarul se află singur pe coridor, cu omologii lui și el trebuie să transmită ceva și să discute în afara punctajului. Ei bine, aici intervine nota personală. Cu ce vine?”, a menționat Popescu.

Germania avea tot interesul să slăbească industria nucleară civilă franceză”, susține diplomatul.

În final, analistul vorbește despre iluzia intereselor comune din Uniunea Europeană. Acesta prezintă un exemplu de tensiuni dintre Germania și Franța. O instituție, Școala de Război Economic, a prezentat în 2023 un raport despre implicarea fundațiilor politice germane în sabotarea industriei nucleare franceze. În acest context, spune Popescu, este important ca reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe să fie foarte bine pregătiți. Deși sunt două state cu parteneriate puternice, competitivitatea dintre cele două duce la situații de rivalitate. Aceste lucruri sunt cele care se discută între Miniștrii de Externe și echipa acestora.

„Ori, ca să credem că există acum o unitate în Europa, că Parisul și Berlinul nu au interese deloc diferite,  vă dau numai un exemplu. 2023, există o instituție, Școala de Război Economic, care este instituție între stat și privat. Ea este condusă de foști oameni din structurile de informații, mai ales militare, franceze. Au scos un raport care este public, care se cheamă, atenție, vă dau titlu exact – Ingerința fundațiilor politice germane și sabotarea filierei nucleare franceze. În 2023 a apărut acest raport. Ascultătorii noștri, privitorii noștri, îl pot consulta, îl pot pune pe Google. Ei bine, ce să înțeleg când văd un asemenea raport? Arată cum Germania avea tot interesul să slăbească industria nucleară civilă franceză, care dădea un avantaj industrial major și de competitivitate pentru Franța. Deci există situații de rivalitate. Despre lucrurile astea se discută. Asta nu înseamnă că nu mai cooperăm.”, a concluzionat Ștefan Popescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce companii de stat au oferit prime de sărbători în 2025 și cât de mari au fost acestea. Care sunt campionii generozității
Digi24
Casetă metalică cu documente, descoperită sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce ascundea aceasta
Cancan.ro
Alex Bodi pune tunurile pe Ramona Olaru după ce a spus că fuge de săraci: 'Trecutul ei nu e prea wow'
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
Visul unei femei, distrus de judecători: Nu poate avea copilul soțului decedat
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Rusia ar putea amplasa noi rachete hipersonice la o fostă bază aeriană din Belarus: „Extinde raza de acțiune în Europa”
Cancan.ro
Larisa Iordache, cu inima frântă de sărbători. Crăciun cu lacrimi și dor pentru fosta gimnastă
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
O companie din Rusia vrea să construiască o stație spațială capabilă să producă gravitație artificială