Orașele sunt polii dezvoltării economice. Aici se creează oportunități, se produce bunăstare, se inovează. Dar odată cu dezvoltarea, vin și provocările: trafic sufocant, locuire scumpă, poluare, presiune pe infrastructură, decalaje sociale. Această dinamică este vizibilă în marile orașe ale României, dar nu numai, unde creșterea economică nu este întotdeauna însoțită de un răspuns urbanistic inteligent.
Cluj-Napoca este un exemplu relevant. Deși adesea ironizat pentru marketingul său urban, Cluj a ajuns în top 10 al orașelor europene cu cea mai bună calitate a vieții, conform unui studiu al Comisiei Europene – alături de orașe precum Geneva, Copenhaga sau Zurich. Cu toate acestea, traficul aglomerat și prețurile ridicate ale locuințelor reflectă dezechilibrele aduse de o dezvoltare accelerată, fără o planificare integrată.
În București, de exemplu, PIB-ul este aproape dublu față de media Uniunii Europene. Dar această creștere a avut loc aproape exclusiv datorită capitalului privat, în timp ce administrația a rămas în urmă, incapabilă să livreze infrastructură, mobilitate urbană coerentă sau spații publice de calitate. Smart City înseamnă exact opusul acestui model: dezvoltare coordonată, sustenabilă și centrată pe cetățean.
Ce facem pentru a scăpa de aceste disfuncționalități? Cum dezvoltăm acum orașele pentru a reduce decalajul și anii în care nu s-a făcut nimic sau foarte puțin? Educația urbană este esențială. Un oraș inteligent este, de fapt, un oraș verde, sustenabil, rezilient și participative, după cum spune Grațian Mihăilescu, expert Comisia Europeană și Fondator UrbanizeHub.
Multă lume asociază smart city cu tehnologie de vârf și soluții digitale livrate de corporații, dar un oraș devine cu adevărat inteligent abia atunci când cetățenii sunt implicați în luarea deciziilor, când administrația ascultă și acționează, iar comunitatea este co-creator al schimbării.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Orașul VIITORULUI: tehnologie, sustenabilitate și viață inteligentă