POVESTEA unei tinere românce de etnie romă, ajunsă profesoară la o mare universitate din Marea Britanie. „Rasismul nu ține cont de ce faci”

Libertatea prezintă povestea impresionantă a româncei Madeline Potter, o tânără de etnie romă ajunsă profesoară la Universitatea din Edinburgh, în Scoția. Universitatea din Edinburgh a fost înfiinţată în 1583, fiind a patra cea mai mare universitate din Marea Britanie şi a doua din Scoţia.

Madeline s-a născut chiar în anul Revoluței, într-o familie de romi căldărari din România, ea scriind și o carte despre istoria și cultura romilor.

Este căsătorită cu un cetățean englez și, după ce a obținut doctoratul la Universitatea din York în 2020, a lucrat ca cercetător asistent la Edinburgh Napier University. De asemenea, a beneficiat de o bursă la Universitatea Durham şi a fost bursier postdoctoral la Universitatea Edge Hill.

REACȚIE Ursula von der Leyen o felicită pe Iliana Iotova după victoria la alegerile prezidențiale din Bulgaria. „Aștept cu nerăbdare să continuăm colaborarea”

23:09

PORTRET Cine este Andrei Gyurov, candidatul opoziției din Bulgaria la alegerile prezidențiale. S-a plasat pe locul doi în cursa pentru șefia statului

23:01

În acest an, a lansat în Marea Britanie volumul intitulat „The Roma”, publicat de Penguin Books, o carte care îmbină istoria, memorii personale şi celebrarea culturală.

Lucrarea reprezintă o incursiune în istoria romilor din zece ţări și pune în lumină supravieţuirea limbii romani, a tradiţiilor şi a obiceiurilor în ciuda asimilării forţate.

Cartea sa îşi propune, pe de o parte, să documenteze istoria şi experienţele romilor, iar pe de altă parte, să provoace şi să demonteze stereotipuri consolidate în societate.

Potrivit autoarei, volumul combină elemente de istorie cu biografia şi autobiografia personală şi s-a bucurat deja de recenzii favorabile în publicaţii precum The Wall Street Journal şi Chicago Review of Books.

Madeline a povestit pentru sursa citată, despre amintirile din România :

„Vacanțele de vară erau tot timpul cele mai frumoase, când timpul parcă se oprea în loc; și acum mă gândesc cu drag la acele momente. Și iarna era frumos. Îmi aduc aminte când era prima ninsoare și noi copiii ne dădeam cu sania pe «pârtia» din spatele blocului, care era, de fapt, doar o șosea în pantă”, a povestit ea, cu nostalgie, despre vacanțele din România.

Totuși, nu a uitat nici despre episoadele de discriminare pe care le-a trăit, experiențe care i-au marcat formarea. Experienţele personale de discriminare i-au format perspectivele şi i-au furnizat motivaţia de a susţine studenţii din minorităţi etnice.

În carte, dar şi în interviul acordat ziarului Libertatea, ea a amintit un moment trist de la locul de joacă: „Una dintre cele mai traumatizate experiențe a fost una pe care o relatez și în carte, când eram mică și niște fete se jucau «elasticul». Când am vrut și eu să mă joc, ele au refuzat pentru că sunt de etnie romă. Am înțeles în acel moment că nu avea importanță nimic altceva decât culoarea pielii. Copilăria e o perioadă în care învățăm și înțelegem lumea în care trăim și în care ne formăm percepțiile. Pe mine, episodul ăla m-a făcut să înțeleg realitatea rasismului și ce înseamnă să fii exclus”.

Un alt episod dur descris de ea este acela când a fost agresată de un polițist, în timp ce citea într-un parc: „Am primit o palmă de la un polițist, când citeam în parc. La timpul respectiv, m-a durut. Dar în timp am catalogat acea experiență ca una din care am învățat un lucru important: rasismul nu ține cont de ce faci. Dacă o persoană e plină de ură față de romi, te va urî indiferent de ce faci”.

Tânăra profesoară din Marea Britanie a accentuat faptul că rasismul a fost un motor al rezilienţei sale, iar sprijinul mentorilor săi, dar şi al profesorilor, a fost esenţial: „Pe de o parte, da, rasismul m-a făcut să lupt, să fiu mai rezistentă… Pe de altă parte, pentru mine, personal, ce m-a ajutat cel mai mult au fost oamenii care m-au susținut și m-au încurajat, mentorii și profesorii de la care am învățat și care au fost alături de mine”.

Madeline a început să studieze în mod sistematic istoria romilor, încă de la vârsta de 20 şi ceva de ani, după ce, în Marea Britanie, a legat prietenii cu romi din această zonă şi a observat diversitatea grupurilor, precum Romanichals, care încă păstrează tradiţii nomade.

Soţul său este britanic, din Birmingham, iar apropierea de acest popor a condus la stabilirea sa în Regatul Unit.

Ideea cărţii s-a conturat pe măsură ce a vorbit tot mai activ despre problemele şi drepturile romilor pe reţele şi pe bloguri academice.

În lucrarea sa, dar şi în interviuri, ea vorbeşte despre stereotipurile cu care se confruntă romii: „Stereotipul legal de furt este bineînțeles unul foarte frapant, mai ales că m-am confruntat și eu personal cu acuzații de furt din supermarket, de exemplu. Un alt stereotip frapant este cel cum că romii răpesc copiii neromilor. În Marea Britanie există un stereotip cum că toți romii ar fi nomazi. Au fost situații în care am fost întrebată dacă am copilărit în căruță cu coviltir și asta m-a surprins inițial”.

Ea mai spune că adaptarea la viaţa din Regatul Unit a fost uşoară, în general, dar i-a fost greu să se obişnuiască cu lipsa luminii din timpul zilei, în timpul iernii în nordul Angliei şi în Scoţia.

În mediul universitar britanic a observat şi diferenţe de normă în comunicare — studenţii adresându-se adesea profesorilor pe nume.

Despre modul în care România este percepută în mediul academic la Edinburgh, Madeline explică că lucrurile depind de context; specializarea ei în literatura gotică aduce frecvent discuţii legate de „Dracula” şi de modul în care romanele gotice au construit un clișeu despre România: „România a devenit un fel de clișeu în mediul gotic și horror, prezentată în mod exotic și de cele mai multe ori neautentic. Studenții înțeleg asta și vor să învețe și să combată aceste stereotipuri, deci de multe ori, discuțiile în seminar sunt axate pe asta. Uneori mă întreabă despre diferența dintre «rom » și «român». Eu le zic tot timpul să mă întrebe orice vor, în mod deschis, pentru că nu există întrebări stupide”.

FOTO – Facebook