Prima pagină » Actualitate » Papa Leon al XIV-lea l-a primit pe Robert de Niro la Vatican. Cum a fost onorat celebrul actor de Suveranul Pontif

Papa Leon al XIV-lea l-a primit pe Robert de Niro la Vatican. Cum a fost onorat celebrul actor de Suveranul Pontif

Rene Pârșan
Papa Leon al XIV-lea l-a primit pe Robert de Niro la Vatican. Cum a fost onorat celebrul actor de Suveranul Pontif
Foto Profimedia

Robert de Niro a petrecut 48 de ore în Roma şi a făcut o oprire la Vatican, unde s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea, cu care a avut o scurtă conversaţie. Suveranul Pontif i-a dăruit un rozariu, informează vaticannews.va, potrivit news.ro.

Scurta audienţă a avut loc în Sala del Tronetto din Palatul Apostolic, în cadrul unei agende încărcate a Suveranului Pontif.

Celebrul actor, de două ori câştigător al premiului Oscar, în vârstă de 82 de ani, american, dar cu rădăcini italiene – mai precis din Molise – pe care le-a revendicat întotdeauna cu mândrie, a vrut să încheie vizita sa de de bun catolic,  48 de ore la Roma, cu o strângere de mână cu compatriotul său, Papa.

Un Papă care, după cum povestesc mulţi prieteni de-o viaţă din Chicago, a fost întotdeauna un iubitor al cinematografiei. Şi aşa s-a întâmplat: în Sala del Tronetto au schimbat câteva fraze în engleză, au făcut o fotografie cu cei cinci însoţitori ai lui De Niro şi, în final, Pontiful a înmânat câte un rozariu fiecăruia dintre cei prezenţi.

Pentru De Niro, a fost o incursiune în frumuseţea artistică a Palatului Apostolic, după ce vineri, privind de la balconul primarului Roberto Gualtieri din Capitol, a rămas impresionat de măreţia Forurilor Imperiale. „Roma este mai mult decât un oraş, este o operă de artă vie”, i-a spus vedeta primarului, care i-a acordat Lupa Capitolina, cea mai importantă distincţie a oraşului Roma.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Tunetul” a ajuns în România. Noua armă a Armatei vine din Coreea de Sud
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Cancan.ro
De ce ar fi fost dezbrăcată Valentina înainte de a fi băgată în valiză. Cum explică un specialist gestul lui Vlad
Prosport.ro
FOTO. Lola e căsătorită cu Cristina și acum a decis să își facă și cont pe o platformă pentru adulți!
Adevarul
România, între neîncredere și conspiraționism. Expert: „Instituțiile slabe și analfabetismul funcțional amplifică tensiunile”
Mediafax
Călin Georgescu, premier din partea AUR? Răspunsul lui Petrișor Peiu
Click
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Cum arăta Valentina înainte de tragedie. Vecinul lui Vlad, suspectul principal, face noi dezvăluiri: 'Avea un
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Orașul care în curând ar putea ajunge vedeta turistică a Europei
Mediafax Italia
Anunțul Guvernului: salarii și pensii MAI MICI începând din noiembrie pentru milioane de italieni
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate