Prima pagină » Știri externe » Trump bate toate recordurile la postat: a scris 160 de mesaje în 4 ore pe Truth Social. Care este secretul președintelui SUA

Trump bate toate recordurile la postat: a scris 160 de mesaje în 4 ore pe Truth Social. Care este secretul președintelui SUA

Donald Trump bate toate recordurile la postat. Președintele american a petrecut cinci ore pe Truth Social luni seară, când a postat peste 160 de ori între orele 19:09 și 23:57.  Presa din SUA dezbate acum asupra sănătății președintelui în vârstă de 79 de ani. Pentru al doilea cel mai bătrân președinte american din istorie, Trump pare să aibă multă energie. 

Majoritatea postărilor de pe Truth Social și X (fosta platformă Twitter pe care a fost banat în 2021) conțin comentarii cu critici, insulte și acuzații la adresa adversarilor politici. În alte comentarii se laudă pe sine că este cel mai „măreț președinte american din istorie”. Și din când în când, mai postează teorii ale conspirației. Trump își începe programul de muncă abia după-amiază după ce joacă golf, iar în restul timpului își postează mesajele furioase pe platforma sa de Truth Social. Ocazional, postează și pe X după ce Elon Musk i-a reabilitat contul banat în 2021.  Dar oare chiar el își scrie comentariile? Unele fotografii îl arată că știe să umble cu telefonul și că posedă aptitudini elementare pentru utilizarea calculatorului.

În concepția multor americani, Trump postează mesaje pe rețelele de socializare non-stop.  În 2016, serialul de animație „Simpsons” l-a ilustrat pe Trump,  îmbrăcat chiar într-o pijama roz, cum stătea până noaptea târziu să posteze mesaje pe Twitter  de pe telefonul său și cum comenta morocănos că este „încântat că a exilat-o pe senatoarea democrată Elisabeth Warren”. Când este sunat din Situation Room, personajul animat cere desființarea NATO, redenumirea Memorialului Lincoln după el, construirea unui zid în Oceanul Pacific pentru a combate flota chineză și o farfurie de aur cu ouă poșate. Oricât de comic pare, Trump nu face așa ceva.

Care este secretul președintelui? Are o armată de consilieri

Într-un clip de publicitate electorală de la alegerile din 2024,  Trump, atunci în postura de candidat prezidențial, a urmărit un discurs de la Convenția Națională Democrată al adversarei sale din Partidul Democrat, vicepreședinta Kamala Harris.

Înfuriat, Donald Trump și-a exprimat reacțiile prin comentarii postate pe Truth Social. Însă, nu le scrie el. Le dictează consilierilor să redacteze comentarii. Zilnic, Trump ajunge să dicteze redactarea a zeci de declarații care ajung să fie postate pe Truth Social.

  1. Inițial, comentariile sunt scrise pe Notepad;
  2. Trump se uită peste comentarii să le verifice înainte să fie publicate pe platforma sa Truth Social, pentru a se asigura că sunt scrise corect sau pentru a solicita câteva modificări;
  3. După ce au trecut de verificare, comentariile sunt aprobate de Trump, iar consilierii le publică imediat pe platforma Truth Social. 

În filmare,  consiliera sa Natalie Harper este văzută tastând la indicațiile lui Trump. Cu bucăți de pui fripți de la KFC la discreție,  Trump  stă relaxat  și le dictează consilierilor ce să scrie și mai soarbe ocazional o sticlă cu suc Coca Cola.

Se vede în filmare și cum consilierii îl țin pe Trump la curent cu toate știrile și declarațiile adversarilor săi politici.  Deseori, când este furios sau vrea să scoată în evidență un mesaj important menit să atragă atenția susținătorilor săi, Trump le dictează consilierilor să-l redacteze cu MAJUSCULE.  Iată un exemplu de declarație postată în întregime cu MAJUSCULE:

La 79 ani, Trump nu dă semne de oboseală. „Monitorizează” tot internetul

Pe rețelele de socializare, comandantul suprem al armatei SUA nu dă semne de oboseală. Într-o seară de luni, Trump a scris 160 de mesaje în doar mai puțin de 4 ore. Pare a fi o adevărată avalanșă de cuvinte și video-uri la fiecare minut. Însă, nu sunt însă mesaje scrise de el. Sunt comentarii  repostate de la alți utilizatori de Truth Social pe care el le citește, le apreciază și le distribuie pe pagina sa prezidențială.

Sunt și momente când se apucă să posteze mesaje în care își critică adversarii politici.  De exemplu, aseară l-a atacat pe senatorul democrat Mark Kelly, fost astronaut NASA:

„Mark Kelly și grupul politicienilor anti-patrioți s-au înșelat în ceea  ce făceau și știau asta. Sper că oamenii care îi privesc nu sunt păcăliți să creadă că e în regulă să-i faci pe alții să nu asculte de președintele Statelor Unite!”

În multe alte postări, Trump se gratula pe el însuși după ce a repostat comentariul congresmenului republican din Florida, Byron Donalds, care l-a lăudat că este „cel mai măreț președinte care a trăit vreodată”.

Orice utilizator de pe Truth Social poate să ajungă în atenția președintelui

Trump l-a felicitat pe Jim Hanson, fost militar din Forțele Speciale SUA pentru eforturile sale duse în Războiul împotriva drogurilor.  A repostat comentariul secretarei Departamentului Securității Interne Kristi Noem despre combaterea imigranților ilegali. A amenințat Comisia Națională Electorală din Honduras că va „plăti” dacă va schimba rezultatele alegerilor.

Comentează sau repostează reportajele de știri de pe Fox News. Alteori, repostează clipurile unor cetățeni americani conservatori de pe TikTok sau Truth Social  care îi susțin agenda pentru respingerea imigranților ilegali.  A repostat chiar și un comentariu de la pagina „FAN TRUMP ARMY” despre acțiunile administrației sale îndreptate  împotriva miliardarului George Soroș.

În concluzie, oricine  activează pe Truth Social trebuie să fie foarte atent: postarea sa poate să ajungă în atenția Președintelui Statelor Unite.  

Chiar și o postare ca aceasta:

Trump repostează ocazional și câte o secvență din emisiunile prezentatorului de teorii ale conspirației Alex Jones:

Persoanele atacate de Donald Trump

Donald Trump îi atacă frecvent pe adversarii săi politici, în special democrați:

  • Gavin Newsom, guvernatorul Californiei care are cele mai mari șanse în sondaje să fie candidat la alegerile prezidențiale din 2028;
  • Tim Walz, Guvernator al statului Minnesota;
  • Ilhan Omar, membră a Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii;
  • Nancy Pelosi, fosta președinte a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA;
  • James Comey, fostul director FBI;
  • Eric Holder, fostul procuror general;
  • Fostul președinte SUA Joe Biden;
  • Fostul președinte SUA Barack Obama;
  • Fosta vicepreședinte Kamala Harris;

De exemplu, în cazul guvernatorului Tim Walz, partenerul de campanie al candidatei la președinție Kamala Harris de la alegerile de anul trecut, Trump a făcut o remarcă răutăcioasă. El a repostat comentariul unei utilizatoare care se plângea că statul Minnesota se umple de imigranți africani, în special somalezi.

„Statul Somalez Minnesota. Minnesota este  transformată sistematic – oamenii sunt înlocuiți, orașele sale se transformă în enclave, este viitorul rescris de o migrație în masă și de rata crescută a nașterilor, totul după un design.  130.000 de noi sosiri în ultimul an, zeci de mii din Somalia, Etiopia și Mexic, crește rata nașterilor în rândul imigranților în timp ce nativii din Minnesota fug. Crime, abuz de servicii sociale, influența islamică care explodează. Minneapolis deja a devenit orașul cu cea mai mare populație de somalezi din SUA – un  hub pentru extinderea Shariei și a recrutării radicale. Poți să vezi astea afișate noaptea, la spectacolele de muzică și cultură somaleză  din acest weekend. Și mai e Omar Fateh, o musulmană somaleză-americană și democratică-socialistă – vrea să ne ia Primăria ca noul primar al Minneapolis-ului. Asta nu e asimilare. Este colonizare.”

Trump a răspuns ironic cu „Bine ați venit în Minnesota – O treabă bine făcută Guvernator Walz!”

Trump: Truth Social este de neegalat

Într-o altă postare, Trump a spus că „Crăciunul este măreț din nou” după ce a readus „salutul tradițional” și „spiritul Crăciunului de altădată”. În același timp, a reamintit de scena cu el și actorul Macaulay Culkin din filmul „Home Alone 2: Lost in New York”.

Președintele și-a lăudat și propria platformă – de două ori:

„Truth Social este cea mai tare. Nu există nimic care să egaleze”.


Autorul recomandă: Galeria Rușinii pe site-ul Casei Albe. Trump publică o listă a instituțiilor media pe care le acuză de răspândirea „știrilor false”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi