Prima pagină » Diverse » De Revelion, Piedone a derutat cântarul. Nimeni nu l-a recunoscut deghizat în elefant

De Revelion, Piedone a derutat cântarul. Nimeni nu l-a recunoscut deghizat în elefant

Luiza Dobrescu

Deşi este un fan al costumelor de firmă, Cristian Popescu Piedone a petrecut trecerea în noul an într-un costum puţin mai neobinuit. Fostul şef al Protecţiei Consumatorilor a fost invitat la emisiunea de Revelion de la RTV şi a fost de nerecunoscut pentru cei prezenţi. 

Gazdele evenimentului l-au costumat pe Piedone în elefant şi niciunul dintre cei prezenţi în studio n-a reuşit să ghicească cine se ascunde în acel costum.

Este posibil ca acesta să fie un semn bun pentru fostul şef al ANPC, care a apărut de curând cu o alură vizibil subţiată, pe alocuri, semn că ori curele de slăbire pe care le ţine funcţionează ori alergatul prin campaniile electorale ale altora au dat rezultate la cântar.

Odată depăşit primul şoc, a urmat şi al doilea, în aceeaşi noapte de Revelion. Piedone a cântat alături de unul dintre jurnaliştii postului TV.

Având în vedere prestaţia, se poate spune că e bine că a fost inspirat în viaţă şi nu a decis să trăiască din cântat.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Varietate de politicieni la depunerea jurământului noului primar al Capitalei, Ciprian Ciucu. Ludovic Orban, Vlad Voiculescu și Cristian Piedone au fost prezenți

După alegerile de la Capitală, Piedone îşi recunoaşte înfrângerea, alături de Daniel Băluţă: „Le-am pierdut împreună cu el. Respect învingătorului!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!