Mario Iorgulescu a vorbit, pentru prima dată public, despre perioada de după accidentul rutier din 2019, soldat cu moartea lui Dani Vicol. Invitat în emisiunea „Dan Capatos Show”, acesta a relatat că, în timpul internării într-o clinică, a trecut printr-o depresie severă și a încercat să-și pună capăt zilelor.
La șase ani de la accidentul care a dus la moartea unui tânăr, Mario Iorgulescu spune că a traversat una dintre cele mai grele perioade din viața sa. Potrivit declarațiilor făcute în emisiune, starea sa psihică s-a deteriorat rapid după internare.
„Am încercat să mă sinucid. Am și un video în care am încercat să mă sinucid, le-am dat un mesaj de adio pe părinților. Și am luat un pumn de psihoactive, ca să mă sinucid. Nu mi-a ieșit. Am ajuns la doctor, la spital. A venit salvarea să mă ia. Mi-au băgat un tub pe gât, carbon și nu știu ce. Eram distrus. Am căzut, am dat cu capul de WC-ul. Am căzut prin casă înainte să vină salvarea. A fost nasol. Puteam să mor și dacă dădeam cu capul de WC,” a declarat Iorgulescu.
Acesta a relatat și episoade violente petrecute în timpul internării și a menționat că pacienții erau sedați mare parte din timp.
„Sunt doctori, te sedează majoritatea timpului. Îți dau pastile, ca să stai liniștit, să nu faci nicio criză, să nu provoci niciun incident nefericit pentru nimeni. Dar tot se întâmplă. Au mai multe cazuri. Ăsta a fost un exemplu de-al meu, dar eu am asistat la niște cazuri în clinică groaznice. Era o fată în scaun cu rotile care a terminat psihologia, o față foarte deșteaptă, dar nu putea să se descurce singură. Stătea în clinică pentru că avea nevoie de ajutor medicamentos și cineva să aibă grijă de ea. Și cea mai bună prietena a ei, tot așa, a încercat să o sugrume în somn. Și eu m-am dus să le despart.”
Iorgulescu a vorbit despre impactul emoțional al accidentului și despre vinovăția resimțită.
„Acum, ușor, doar anul ăsta, din toți șase ani de când s-a întâmplat ce s-a întâmplat, doar anul ăsta au fost mici, foarte mici, ameliorări, dar foarte mici. Pentru că mi-a luat mama niște căști pe care le folosesc, cu ultrasunete și le folosesc de trei ori pe săptămână. Eu iau niște antidepresive, nu mai iau antipsihotice din alea puternice. S-a schimbat tratamentul, nu mai au de alea foarte puternice, care îmi dădeau stări de la bine, la rău, depresie. Lumea crede că eu n-am avut nimic cu incidentul sau că n-am sentimente. Eu am avut o perioadă de trei luni de zile în care am plâns zilnic, ore întregi, ore întregi, zilnic plângeam, trei luni de zile, până au început să-mi dau medicamente, să mă opresc. Că nu puteam să mă abțin, din cauza răului pe care mi l-am provocat eu, mie și, normal, familiei respective.”
AUTORUL RECOMANDĂ: