Prima pagină » Diverse » Câți bani a primit descalificatul Călin Donca, de la Antena 1, pentru cele 5 săptămâni la Survivor

Câți bani a primit descalificatul Călin Donca, de la Antena 1, pentru cele 5 săptămâni la Survivor

Călin Donca a fost eliminat de la Survivor 2026, din motive medicale, după accidentul suferit în cadrul show-ului difuzat de Antena 1. În încercarea sa de a ajuta tribul cu hrană, acesta a ales o metodă riscantă și a urcat într-un cocotier, însă o neatenție i-a fost fatală pentru parcursul din concurs. Sfoara cu care era legat s-a desfăcut, iar căderea l-a trimis direct pe mâna medicilor scrie Cancan.

„Am vrut să aduc hrană într-un mod mai puțin firesc, după celelalte metode (crab, pește). Am urcat în cocotier, legat la picioare. A funcționat bine tehnica și am urcat pe cocotieri în interiorul junglei. Mi s-a desfăcut sfoara de la picioare și gravitația a făcut restul”, a povestit Călin Donca, înainte de eliminare.

Concurentul a ajuns la spital, unde a fost supus mai multor proceduri de recuperare, inclusiv fizioterapie și electrostimulare, tratamente extrem de dureroase, dar necesare pentru a-și recăpăta mobilitatea.

Călin Donca

Călin Donca

Cu toate acestea, starea de sănătate nu i-a permis să revină în joc, iar medicii au decis că participarea lui la competiție nu mai este posibilă. Astfel, Călin Donca a fost nevoit să părăsească Survivor, o decizie grea, mai ales că își dorea să lupte până la final alături de echipa sa.

Câți bani a luat Călin Donca de la Survivor

Dar, dincolo de provocarea fizică și psihică, participarea la Survivor poate fi și o afacerea atent calculată. Potrivit informațiilor din piață, Antena 1 l-a convins pe milionarul Călin Donca să intre în competiție oferindu-i un contract financiar destul de motivant.

Potrivit informațiilor Gândul, Călin Donca primea câte 2.000 de euro pentru fiecare „stage”, adică pentru fiecare săptămână în care rămâne în competiție. Trebuia doar ca el să nu fie eliminat de adversari și să nu se accidenteze. Și cum Donca a reușit să reziste cinci stage-uri, înseamnă că s-a întors acasă cu suma de 10.000 de euro.

Formula celor de la Antena 1 este una clasică pentru acest timp de show-uri reality extrem: cu cât concurentul rezistă mai mult, cu atât primește mai mulți bani, la final.

Autorul mai recomandă:

Ce consumă Călin Donca în fiecare dimineață. „Sucul verde” se face din ingrediente naturale 

Motivul pentru care Marian Godină a izbucnit în lacrimi la Survivor. Celebrul polițist nu s-a putut abține: „Încerc să-mi revin”

Schimb de replici acide între polițistul Godină și fostul politician Boureanu, într-un show de televiziune: O să dormi bine lângă mine că ești obișnuit să adormi repede lângă polițiști

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!