”Am ratat campionatul, dar a ajuta la salvarea unei vieţi este un lucru bun”, a spus el. ”Acest lucru a fost mai important decât campionatul”, a recunoscut fair play clubul.
Scene incredibile, între tragic și simpatic, s-au petrecut în timpul unei partide de fotbal dintre două echipe de amatori în Turcia. Unul dintre portari a bubuit mingea la întâmpare și a lovit un pescăruș pasager care a căzut fulgerat pe gazon. Căpitanul echipei adverse a oprit meciul și i-a acordat primul ajutor, deși nu avea nici o pregătire, a relatat agenţia Anadolu.
Incidentul a avut loc în prima repriză a finalei playoff-ului Ligii de Amatori din Istanbul, dintre Mevlanakapi Guzelhisar şi Istanbul Yurdum Spor, la Zeytinburnu. Portarul echipei Istanbul Yurdum Spor, Muhammet Uyanik, a degajat mingea pe teren, iar aceasta a lovit un pescăruş, trimiţându-l în picaj pe gazon.
Căpitanul echipei, Gani Catan, s-a repezit spre el şi, văzând că ”pasărea nu răspundea”, a început resuscitarea cardiopulmonară (RCP) şi compresiile toracice în încercarea de a o readuce la viaţă.
Pescăruşul a reacţionat şi a dat dovadă de semne vitale înainte ca fotbalistul să-l ia în braţe şi să se grăbească spre linia de tuşă pentru a-l preda personalului medical.