Prima pagină » Știri politice » Scandalul diplomei de licență a lui Nicușor Dan se mută în Franța. Profesori din Paris sar în apărarea lui și publică un videoclip

Scandalul diplomei de licență a lui Nicușor Dan se mută în Franța. Profesori din Paris sar în apărarea lui și publică un videoclip

Olga Borșcevschi

Institutul de Studii Științifice Avansate (IHES), una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din Franţa, a publicat un clip video pe YouTube. În aceta laudă parcursul academic al președintelui Nicușor Dan. Totul în contextul unor acuzații recente privind studiile acestuia.

Reacția instituției vine după ce, la finalul lunii decembrie 2025, un fost profesor universitar a lansat acuzații extrem de grave la adresa lui Nicușor Dan.

Reacția Institutului de Studii Științifice Avansate

Acesta susține că șeful statului nu și-ar fi finalizat studiile de licență în România, iar că masterul urmat în Franța ar fi fost făcut fără îndeplinirea condițiilor legale.

El susține că Nicușor Dan ar fi părăsit Facultatea de Matematică a Universității din București după trei ani, în condițiile în care programul dura patru ani.

În clipul video publicat de Institutul de Studii Științifice Avansate (IHES), mai mulți matematicieni din cadrul IHES și de la École normale supérieure (ENS) contrazic aceste afirmații. Mai mult, laudă parcursul academic al președintelui Nicușor Dan.

Martin Andler, matematician, președinte al ENS Alumni:

„École normale supérieure este o instituție extrem de selectivă, care formează o mare parte dintre cei mai buni matematicieni din Franța. În 1992, am avut ocazia să fiu președintele comisiei de admitere care a acceptat mai mulți studenți internaționali, inclusiv pe Nicușor Dan.

Aceștia erau extrem de bine pregătiți, în cazul lui Nicușor Dan, la Universitatea din București.

A ajuns complet pregătit pentru a se integra în studii foarte exigente în Franța. A ales o temă de cercetare extrem de dificilă, pe care a urmat-o la Institut des Hautes Études Scientifiques (IHES) și la Universitatea Paris Nord”.

Emmanuel Ullmo, matematician, director al IHES: „L-am întâlnit pe Nicușor Dan în 1993. La acea vreme, începea un doctorat cu Christophe Soulé la IHES. Christophe Soulé este director de cercetare la CNRS, specializat în geometrie aritmetică.

A fost un vizitator constant al IHES încă din 1980 și a devenit membru al Institutului în 1986. De asemenea, este membru al Academiei Franceze de Științe din 2001. IHES este un mic centru de cercetare matematică care găzduiește cercetători de cel mai înalt nivel internațional. Domeniul de expertiză al lui Christophe Soulé este geometria Arakelov, parte a geometriei aritmetice, iar în această calitate a coordonat teza de doctorat alui Nicușor Dan în teoria Arakelov”.

Christophe Soulé, matematician, director de cercetare emerit CNRS la IHES:

„Nicușor Dan a venit la mine în 1993 pentru a începe un doctorat în matematică. În primul rând, a fost extrem de strălucit, deoarece la olimpiade a câștigat două medalii în ani consecutivi. Mai presus de toate, a dat dovadă de o mare independență. Adică nu a fost nevoie să îl supraveghez foarte des.

A progresat pe cont propriu. Așa că venea să mă vadă în mod regulat la IHES. Teza lui este este o lucrare foarte solidă, care deschide noi direcții de cercetare și a fost publicată într-o revistă foarte prestigioasă, și anume Mathematische Annalen. După finalizarea doctoratului, Nicușor Dan s-a întors în România.

Nu a renunțat la matematică. A continuat până în 2011, când a publicat un articol excelent despre  conjectura lui Zagier. În același timp, s-a implicat în ONG-uri locale, devenind ulterior primar al Bucureștiului și acum președinte al României.

Dar ar fi putut foarte bine să continue ca matematician profesionist. Și eu lucram în acest domeniu la acea vreme și, prin urmare, am participat la mai multe conferințe la care Nicușor Dan și-a prezentat lucrările și era printre cei mai străluciți oameni ai generației sale. Așa că a fost o plăcere să văd că a devenit președinte al României”.

Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan

Profesor universitar: „Nu are licență. Masterul în Franța a fost făcut ilegal”

La finalul lunii decembrie, un fost profesor universitar, un personaj controversat de altfel, a lansat acuzații extrem de grave la adresa lui Nicușor Dan. Acesta susține că președintele nu și-ar fi finalizat studiile de licență în România și că masterul urmat în Franța ar fi fost făcut fără îndeplinirea condițiilor legale.

Potrivit acestuia, Nicușor Dan ar fi părăsit Facultatea de Matematică a Universității din București după trei ani de studii, deși durata completă era de patru ani și ar fi plecat ulterior la studii de master în Franța, fără diplomă de licență.

„Am descoperit lucruri groaznice în CV. În primul rând, nu are licență. Nicușor Dan nu are licență. Am această confirmare din partea Universității din București. El a plecat de la Facultatea de Matematică după 3 ani de studii, în loc să facă 4 ani de studii, trebuia să mai stea un an ca să termine facultatea. A plecat direct la master în Franța, anul V, fără să aibă anul IV obligatoriu. El spune că a fost admis pe baza cărților citite în România…ceea ce este hilar”, declara fostul profesor. Mai multe detalii AICI

École Normale Supérieure, una din cele mai prestigioase instituții de învățământ din Franța

Nicuşor Dan a fost student al ENS între 1992 şi 1995, ulterior urmând un masterat şi un doctorat în matematică la Paris.

Printre personalitățile marcante care au absolvit această școală se numără Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Michel Foucault, Louis Althusser, Laurent Schwartz, dar și mai mulți câștigători ai Premiului Nobel și ai Medaliei Fields – cea mai importantă distincție internațională în matematică.

Deși urmează un model specific sistemului educațional francez, ENS este frecvent comparată cu universități precum Oxford, Cambridge sau Harvard, datorită influenței sale academice și nivelului înalt de excelență.

École Normale Supérieure este membră a Paris Sciences et Lettres (PSL), o universitate franceză de învățământ superior și de cercetare care reunește instituții de top din Paris. Fondată în 2010, PSL reunește discipline științifice, artistice și umaniste sub un model unic de guvernanță, promovând inovația interdisciplinară și excelența academică globală.

Foto: Facebook / Nicușor Dan

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Robert Negoiță vrea desființarea Primăriei Capitalei! Cum ar urma să fie condus Bucureștiul
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Adevarul
Merită să cumperi o casă acum? Șerban Trîmbițașu, la emisiunea „Next - Economia Viitorului”, despre prețuri, credite și greșelile care te costă
Mediafax
Botez cu greutate în PSD! Grindeanu, Ciolacu și Olguța Vasilescu au petrecut la Timișoara, iar Al Bano a fost surpriza serii!
Click
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Digi24
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în zona Vrancea. De dimineață a fost un seism și în Marea Neagră
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Ce se întâmplă doctore
De ce crește burta la menopauză, chiar dacă nu te îngrași? Schimbarea care poate afecta glicemia și inima
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Shakespeare ar fi scris o piesă împreună cu marele său rival. Descoperirea care redeschide un mister vechi de 430 de ani
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP