Prima pagină » Actualitate » Dimineață cu zăpadă pe 30 de aprilie, într-un oraș din România. Imagini cu peisajul de iarnă de la mijlocul primăverii

Dimineață cu zăpadă pe 30 de aprilie, într-un oraș din România. Imagini cu peisajul de iarnă de la mijlocul primăverii

A mai rămas doar o zi până trecem în luna mai, iar într-un oraș din România încă ninge. Dimineața de 30 aprilie a venit cu peisaje în care totul este alb, parcă desprins dintr-un basm.

Ninsoare la Predeal în mijlocul primăverii

Imaginile cu ninsoarea au fost surprinse în Predeal, unde dimineață se înregistrau sub 0 grade și precipitații sub formă de ninsoare. Meteorologii avertizează că episoade similare ar putea continua și în zilele de 1 și 2 mai, când sunt prognozate noi ninsori, mai ales în zonele montane. La munte, temperaturile sunt potrivite mai curând unor luni de iarnă. Acolo, se resimt chiar şi -12 grade Celsius, din cauză că bate şi vântul. Pe 1 mai va fi rece şi în zona litoralului, cu maxime de 11 grade.

Valori termice înregistrate în această dimineață

-9 grade Călimani

-8 grade Omu

-8 grade Ceahlău

-8 grade Iezer

-7 grade Vlădeasa

-6 grade Lăcăuți

-5 grade Bâlea Lac

Zăpadă și la Rucăr Bran

Episodul de iarnă a fost prezent și în stațiunea Rucăr-Bran, turiștii au surprins imagini cu stratul de zăpadă așternut. Lalelele, florile specifice de primăvară au fost acoperite de un strat generos de omăt.

Sursa foto: Meteoplus

Recomandările autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Le Monde: România, pe lista țintelor Rusiei. Ce obiective strategice au fost vizate
Digi24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Cancan.ro
Divorțul secret al unui important lider PSD + primele declarații. Avem toate detaliile rupturii!
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Adevarul
Face zilnic 130 de kilometri pentru 80 de copii. Povestea unei directoare care a transformat o școală în ruină într-un loc în care elevii vin și din comunele vecine
Mediafax
Rogobete îl scoate pe Bolojan vinovat pentru criticile primite de PSD după petrecerea de la Timișoara
Click
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
A fost aprobată o versiune mai ieftină pentru singurul medicament injectabil din lume care previne HIV
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”