Prima pagină » Justiție » Șeful Vămilor din România, numit în funcție de Ilie Bolojan, a fost reținut de procurori. Acesta este implicat într-un dosar de fals și uz de fals

Șeful Vămilor din România, numit în funcție de Ilie Bolojan, a fost reținut de procurori. Acesta este implicat într-un dosar de fals și uz de fals

Șeful Vămilor din România, numit în funcție de Ilie Bolojan, a fost reținut de procurori. Acesta este implicat într-un dosar de fals și uz de fals

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București l-au reținut pe Mihai Savin, președintele Autorității Vamale Române (AVR), scrie Mediafax. Anchetatorii suspectează că Savin și-ar fi pus un consilier să falsifice un ordin de serviciu după ce s-a deplasat cu girofarul.

Mihai Savin ar fi emis retroactiv un ordin de misiune pentru a salva permisul de conducere al unui angajat, conform unor surse Antena 3 CNN. În același dosar, au fost reținuți un consilier din cadrul cabinetului șefului AVR și un alt funcționar din Galați. Reținerile au venit după verificărie efectuate la șeful autorității vamale, la șeful de cabinet al acestuia și la alți funcționari.

Primarul de Zănești a fost reținut de DNA. Ce acuzații grave îi sunt aduse edilului. Filip Ioan va fi prezentat Tribunalului Bacău, cu propunere de arestare

Conform unor surse Antena 3 CNN, în urmă cu aproximativ o lună, un oficial al AVR și consilierul acestuia se deplasau spre Galați, iar în județul Ialomița ar fi fost oprit de polițiști pentru viteză și folosirea nejustificată a sistemelor speciale de avertizare. În urma controlului, consilierul ar fi rămas fără permisul de conducere pentru că nu a putut justifica legal folosirea girofarului.

Ordinul ar fi fost emis ulterior controlului

Ulterior, anchetatorii suspectează că ar fi fost întocmit retroactiv un ordin de misiune, care ar fi fost depus ca probă în instanță, în încercarea de a justifica caracterul oficial al deplasării și de a salva permisul suspendat. În același dosar ar mai fi fost reținuți un consilier din cadrul cabinetului președintelui AVR și un funcționar din Galați, verificările fiind derulate de procurorii anticorupție inlusiv la sediul instituției.

Cine este Mihai Savin, șeful Autorității Vamale Române

Pe 26 ianuarie, premierul Ilie Bolojan l-a numit pe Mihai Savin în funcția de președinte al Autorității Vamale Române (AVR), cu rang de secretar de stat. Acesta l-a înlocuit atunci la conducerea vămii pe Alexandru Bogdan Bălan, care a fost demis de șeful Executivului.

Anterior, acesta a fost director în cadrul Apa Nova București/Veolia România, director general la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (iulie 2019 – ianuarie 2020), director general la Compania Municipală Managementul Transportului, București (martie 2020 – iulie 2020) și director general la Termoficare Prahova, Ploiești (martie 2022 – noiembrie 2022).

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească exact împrejurările în care ar fi fost emis documentul și persoanele implicate.

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
David Popovici, de neoprit! Aur european la 100 m liber și record al competiției
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
Mediafax
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu