Prima pagină » Actualitate » Peste 2.500 de solicitări în București și Ilfov, în urma furtunii. Sute de case inundate, 456 de mașini avariate și aproape 800 de arbori doborâți

Peste 2.500 de solicitări în București și Ilfov, în urma furtunii. Sute de case inundate, 456 de mașini avariate și aproape 800 de arbori doborâți

În intervalul 30.06.2026, ora 08:00 – 01.07.2026, ora 14:30, în județul Ilfov și Municipiul București s-au înregistrat peste 2.500 de solicitări pentru intervenție de urgență. Vă reamintim că, seara trecută, Capitala, precum și alte județe din țară au fost traversate de un episod violent de furtună. Vijelia, ploile torențiale și vântul puternic au spulberat mai multe acoperișuri, sute de arbori au fost smulși din sol, iar sute de autovehicule au fost avariate.

De asemenea, sute de case și subsoluri au fost inundate, iar un bărbat a murit în mașina lovită în mers de un copac doborât de furtună, în Ilfov, în zona Găneasa. Alte noduri importante, precum stația de metrou Piața Victoriei 2 sau intrarea în stația Gara de Nord, s-au inundat rapid. La momentul actual, în cazul stației de metrou Piața Victoriei 2, autoritățile au dispus evacuarea apei cu ajutorul motopompelor. Evacuarea apei va mai dura aproximativ 5-6 ore, susține Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor. Vezi AICI detalii.

Peste 2.500 de solicitări înregistrate în urma furtunii

„Informare privind gestionarea situațiilor de urgență produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase în intervalul 30.06.2026, ora 08:00 – 01.07.2026, ora 14:30, în județul Ilfov și Municipiul București.

Echipajele ISU București-Ilfov acționează în teren pentru gestionarea unui număr de peste 2.500 de solicitări înregistrate în contextul fenomenelor meteorologice severe din ultimele ore.

Situația operativă actuală:

  • 1.997 de solicitări reprezintă intervenții la care echipajele au fost deja direcționate (unele au fost finalizate, iar altele sunt încă în curs de desfășurare);
  • 550 de solicitări se află în prezent în așteptare, urmând să fie preluate de către echipajele de intervenție în funcție de disponibilitate.

Până la acest moment au fost desfășurate următoarele intervenții pentru înlăturarea efectelor negative produse în contextul fenomenelor meteorologice periculoase, astfel:

  • Municipiul București: Evacuarea apei din 277 case, 57 curți, 320 subsoluri, 119 străzi, precum și pentru degajarea a 779 copaci, 34 stâlpi, 59 elemente de construcție, fiind afectate 456 autovehicule. Totodată, se intervine cu 5 motopompe transportabile pentru evacuarea apei din subteran la stația de metrou Piața Victoriei.

  • Județul Ilfov: Evacuarea apei din 182 case, 60 curți, 30 subsoluri, 30 străzi, precum și pentru degajarea a 32 copaci, 14 stâlpi, 4 elemente de construcție, fiind afectate 20 autovehicule”, anunță IGSU.

Un bărbat a murit după ce un arbore a căzut peste mașina în care se afla

În localitatea Găneasa din județul Ilfov, un bărbat a decedat după ce un copac a picat peste autoturismul în care se afla.

„În loc. Găneasa/IF un autoturism a fost surprins de prăbușirea unui copac. La momentul sosirii echipajelor de intervenție, în interior se afla o persoană, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.

Au fost emise 11 mesaje de informare a populației prin sistemele RO-ALERT și CRAWL-TVR, în contextul avertizărilor hidrometeorologice, astfel:

  • Municipiul București: 6 avertizări, 4 mesaje RO-ALERT și 2 mesaje CRAWL-TVR.
  • Județul Ilfov: 5 avertizări și 5 mesaje RO-ALERT.

Actualizare privind manevra de forțe în sprijinul ISU București-Ilfov

Având în vedere dinamica situațiilor operative înregistrate în teren, la acest moment, situația centralizată a forțelor și mijloacelor dislocate în sprijinul ISU București-Ilfov este următoarea:

  • 15 autocamioane de intervenție;
  • 13 autospeciale de primă intervenție și comandă;
  • 20 motopompe transportabile;
  • 25 motopompe remorcabile de mare capacitate;
  • 20 de drujbe și accesoriile aferente.

Resursele au fost mobilizate din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Iași, Prahova, Suceava, Teleorman, Vaslui și Vrancea.

Forțele suplimentare acționează integrat alături de echipajele ISU București-Ilfov pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice, desfășurând misiuni de evacuare a apei, îndepărtare a arborilor și elementelor de construcție căzute, precum și alte intervenții destinate înlăturării situațiilor de pericol. Situația este în dinamică”, transmite IGSU.

Alte incidente înregistrate

A fost incendiu la metrou, la Piața Universității, miercuri, 1 iulie 2206. Călătorii din stația de pe Magistrala 2 Tudor Arghezi-Pipera au fost evacuați de pompieri. Vezi AICI.

Invazie de broaște în centrul Bucureștiului. Sute de creaturi au năvălit într-o scară de bloc, în timpul furtunii de marți noapte. Vezi AICI imaginile.

Străzile inundate ale Capitalei au devenit loc de joacă. Un grup de tineri a ieșit la plimbare cu o piscină gonflabilă. Imaginile s-au viralizat imediat și pot fi privite AICI.

Inundație de glume pe Facebook după furtuna din Capitală. Apa de la metrou a generat cele mai multe postări: Metroul Naval Victoriei. Vezi AICI imaginile.

Furtuna a făcut ravagii în studiourile TVR. Interiorul redacției a fost inundat, iar mai multe bucăți din tavanul fals s-au prăbușit pe holuri. Imaginile pot fi văzute AICI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tatuajele ne afectează sistemul imunitar mai mult decât ne-am fi așteptat
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...