Președintele francez Emmanuel Macron prezidează o ședință de criză a cabinetului privind incendiile devastatoare din Franța. În cadrul întâlniri participă și prim-ministrul Sébastien Lecornu și de ministrul de interne Laurent Nuñez, care s-a aflat în prima linie a eforturilor de intervenție ale statului pe parcursul weekendului. La finalul întâlnirii, șeful de stat este așteptat să facă o declarație.
Franța se luptă cu incendii de vegetație masive, care au forțat peste 250.000 de persoane să-și părăsească locuințele, în timp ce autoritățile au avertizat turiștii să se țină departe de sud-vestul țării.
Aproximativ 115.000 de hectare au ars în incendiile din Franța de la începutul anului, „mult mai mult decât orice am văzut în trecut”, a declarat duminică ministrul de Interne, Laurent Nuñez.
Franța se confruntă în prezent cu 30-40 de incendii de pădure pe zi, a declarat Nunez pentru postul de televiziune France 2.
Condițiile au rămas „foarte nefavorabile” pe principalele fronturi de incendiu, inclusiv în regiunile sud-vestice Gironde și Landes, precum și în regiunea mediteraneană Var.
Echipe de pompieri din România, Croația, Germania, Portugalia, Suedia, Elveția și Cehia au intervenit în Franța pentru combaterea incendiilor.
O echipă formată din 40 de pompieri români acționează direct în zonele critice din Franța pentru localizarea și lichidarea focarelor. Sprijinul acordat de România este coordonat prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.