Prima pagină » Cultură » Festivalul de Teatru Caracal 2026 – ediția a XVI-a, dedicată lui Gigi Căciuleanu, omul dans

Festivalul de Teatru Caracal 2026 – ediția a XVI-a, dedicată lui Gigi Căciuleanu, omul dans

Festivalul de Teatru Caracal 2026 - ediția a XVI-a, dedicată lui Gigi Căciuleanu, omul dans

Fostă capitală a ținutului Romanați, pe vremuri cu boieri și comercianți înstăriți și spilcuiți, care adesea făceau naveta la Paris dedulcindu-se la spectacole ținute în sălile de teatru ori în cele de cabaret, Caracalul a avut dintotdeauna un parfum și o constantă dimensiune culturală, dovadă fiind însuși Teatrul Național din localitate construit acum un secol și ceva (renovat acum un deceniu și ceva), cel care a ținut vie (printre altele) preocuparea celor de aici pentru cultură.

Ediția din acest an a Festivalului de Teatru ”Ștefan Iordache” E de menționat că, în urmă cu 16 ani, la inițiativa jurnalistului Marius Tucă (ca un omagiu adus culturii și urbei în care s-a născut și-a devenit cel ce este astăzi), cu sprijinul Consiliului Județean Olt, al Consiliului Local Caracal, al Primăriei Caracal (reprezentată acum de primarul Ion Doldurea, un sufletist îndrăgostit fatalmente și iremediabil de cultură), și al teatrelor din țară, a început proiectul Festivalului de Teatru Ștefan Iordache, festival care s-a desfășurat neîntrerupt an de an (nici pandemia nu l-a putut opri), ajungând, azi, la ediția a XVI-a (ediție coordonată în această ”stagiune” de îndrăgita actriță Rodica Mnadache), întărind astfel ideea că, așa cum se știe, cultura are o importanță capitală în închegarea unei nații și dăinuirea ei în veac.

Și e bine să luăm mereu aminte că, popoarele care nu s-au ridicat la cultură, au ieșit pe ușa din dos a istoriei! Și e bine să ne amintim că, în timpul celui de-al doilea război mondial, când parlamentul Regatului Unit a propus dislocarea unor fonduri de la cultură pentru armată, replica lui Winston Churchill a fost promptă: ”Și atunci, pentru ce mai luptăm?” Nu te joci cu focul!

Așa cum arată și numele, festivalul (de 16 ani încoace) a fost și este coagulat întru memoria și cinstirea marelui actor Ștefan Iordache, o prezență unică, irepetabilă și memorabilă în teatrul și filmul românesc, al cărui spirit încă se simte în vibrația fiecărei săli de spectacol în care a râs, a suspinat, a rostit, a respirat și în forța incredibilă a fiecărui rol făcut în filmele românești, care au căpătat o plus valoare și (sau numai) datorită uriașei sale prezențe în peliculă.

Totodată, este de netăgăduit implicarea personală cu toată emoția, dorința și nostalgia binefăcătoare (pentru cultura românească) a soției marelui actor, d-na Mihaela Tonitza Iordache, cea care a avut un aport incredibil în acțiunea de punere a bazei celui mai longeviv festival de teatru din istoria Teatrului Național din Caracal. Mai trebuie să menționăm, cu titlul de onoare absolută, pe criticul de teatru, de organizator de emisiuni TV și scriitor, d-na Marina Constantinescu, cea care a sprijinit și s-a implicat, din funția de director al festivalului, timp de 14 ani, în această manifestare culturală fără precedent într-un oraș de provincie, chiar și cu statut de municipiu.

Și încă mai trebuie să punctăm faptul că, ediția din acest an se desfășoară sub numele fenomenalului dansator și coregraf român, maestrul Gici Căciuleanu, cunoscut în țară și străinătate, solist al Operei Române din București, apreciat și recompensat, atât în vechiul regim, cu distincția Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor (în 1984), cât și după 1989, cu Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler (în 2002), cel care a organizat turnee, a colaborat cu cele mai mari celebrități ale dansului și muzicii interrnaționale și-a avut spectacole în cele mai mari săli ale lumii.

Așadar, în perioada 6-13 septembrie 2026, Asociația Smart Vision, împreună cu Mișcarea de Rezistență și organizează, la Caracal, Festivalul de Teatru Ștefan Iordache, ediția a XVi-a, dedicat lui Gigi Căciuleanu, cu următorul program:

DUMINICĂ, 6 SEPTEMBRIE, ORA 19.00 – „Eine kleine Nachtmusik” de Gigi Căciuleanu, scenografia Vladimir Turturica. Teatrul Unteatru. Distribuţia: Lari Giorgescu. Durata: 1h30

MARȚI, 8 SEPTEMBRIE, ORA 19.00 – „Nina – o biografie poetică” de Rodica Mandache. Spectacol Independent. Distribuţia: Rodica Mandache, Alin Aronovici. Durata: 1h30

MIERCURI, 9 SEPTEMBRIE, ORA 19.00 – „Ofelia. Afterlife” de Antoaneta Cojocaru, regia Dorel Mihăilă. Teatrul Metropolis. Distribuţia: Antoaneta Cojocaru, Trupa Beethoven – Maria Bucur, Andrei Mancaș, Răzvan Balașov, Vlad Ploeșteanu, Diana Dancu/Adelina Baicu. Durata:1h45

JOI, 10 SEPTEMBRIE, ORA 19.00 – „La doi pași de Mullingar” de John Patrick Shanley, regia Cristi Juncu. Teatrul Nottara. Distribuţia: Andi Vasluianu, Cerasela Iosifescu, Ion Haiduc, Victoria Cociaș. Durata: 2h

VINERI, 11 SEPTEMBRIE, ORA 19.00 – „Gemini”, de Nicu Alifantis. Spectacol Independent. Distribuție: Nicu Alifantis și Vlad Mirică. Durata: 1h

SÂMBĂTĂ, 12 SEPTEMBRIE, ORA 19.00 – „Prima Facie” de Suzie Miller, traducere și adaptare Corina Moise și Andrei Huțuleac, regia Andrei Huțuleac. Thin Red Line. Distribuţia: Corina Moise. Durata: 1h30

DUMINICĂ, 13 SEPTEMBRIE, ORA 19.00 – „Mai e vreun candidat?”, spectacol-concert după I.L. Caragiale, adaptare și muzică Ada Milea. TNB. Distribuţia: Petre Ancuța, Emilian Mârnea, Florin Călbăjos, Aylin Cadîr, Tiberiu Enache, Natalia Călin, Emilia Popescu, Mihai Munteniță, Vitalie Bichir, Alina Petrică, Florentina Țilea. Durată: 1h10

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pierdere URIAȘĂ pentru România din PNRR. 100 de milioane de euro din jalonul de decarbonizare
Digi24
Imagini virale: lider spiritual indian, în cabină de sticlă cu aer condiționat și picioarele afară pentru a fi sărutate
Cancan.ro
Motivul HALUCINANT pentru care Dragoș, subofițerul de la ISU Neamț, a ucis-o pe Andreea. Filmul tragediei
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Cât mai îndurăm criza? Un economist de la UBB Cluj spune cât mai avem de îndurat
Mediafax
Prețurile la alimente ar putea crește! Avertismentul Bloomberg
Click
Un român de 24 de ani și-a cumpărat un apartament cu credit și l-a renovat singur de la zero: „De şapte luni lucrez la casa mea”
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
Ea este Elena, tânăra care a murit înecată în Marea Neagră. Și iubitul ei s-a stins în același mod
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cum s-a circulat în prima zi pe noua secțiune din A7 de pe AUTOSTRADA MOLDOVEI? VIDEO
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Strâmtoarea Ormuz, locul de care depinde o parte din energia lumii. Unde se află și de ce a devenit atât de importantă