PNL ia în calcul tot mai serios o viitoare alianță electorală cu USR, care s-ar putea concretiza la alegerile locale din 2028. Primul test al viitoarei construcții politice ar putea depinde de rolul lui Dominic Fritz după ce acesta își va pierde mandatul de edil al Timișoarei în urma verdictului pe Legea integrității, a declarat prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Urmăriți emisiunea integrală pe Youtube.
Pentru PNL, foarte posibila alianță cu USR va ține cont și de situația de la Timișoara care îl implică pe primarul orașului, președintele USR Dominic Fritz, a explicat Primarul general al Capitalei în studioul Gândul.
Mai precis, parteneriatul dintre cele două partide ar implica susținerea unor candidați comuni la alegerile parțiale, care ar viza inclusiv ocuparea poziției vacantate de Fritz în urma deciziei ANI.
„Ar fi un test pentru viitoarea alianță dintre Partidul Național Liberal și USR. În sensul în care noi vrem ca să gândim un parteneriat pentru 2028. Și dacă vor fi declarate alegeri parțiale, eu cred că putem să testăm acest viitor parteneriat prin susținerea de candidați comuni la aceste alegeri. Adică dacă se organizează aceste alegeri parțiale, să fie un prim test al posibilei alianțe din 2028. În cele mai multe localități în țară unde vor fi alegeri parțiale”.
În aceeași intervenție, liderul liberal a mai observat că, potrivit legii, guvernul interimar Bolojan nu are competențele necesare ca să declanșeze acest tip de alegeri. Așadar, este nevoie de un nou guvern cu funcții depline.
„Este nevoie de voința Parlamentului pentru a organiza aceste alegeri sau să avem un nou guvern cu puteri depline care să le declanșeze. (…) Ceea ce vă spun este că este voința Parlamentului. Cred, sper să nu greșesc. Adică un guvern demis nu dă ordonanțe de urgență. Acest guvern nu poate declanșa alegeri, dar le poate declanșa un viitor guvern cu puteri depline”, a conchis Ciprian Ciucu.