14:31
Sâmbătă seară, un locuitor din satul Dumbrava, comuna Timișești, județul Neamț, a făcut o descoperire macabră, transmite mesagerulneamt.ro. În timp ce intenționa să-și curețe fântâna, acesta a descoperit un schelet uman.
Bărbatul a alertat imediat poliția, iar criminaliștii au ajuns la fața locului pentru cercetări.
Potrivit unor localnici, în urmă cu 5 ani, un băiat din comună a fost dat dispărut, fără ca de atunci să se mai afle ceva despre el.
Anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca resturile umane să îi aparțină tânărului dispărut, inclusiv pe baza unor indicii legate de materialul hainelor descoperite.
Identitatea persoanei urmează însă să fie stabilită în urma investigației.

Sursa foto: Mesagerul de Neamț