România a avut 38 de guverne în cei 36 de ani de libertate. Aici intră și guvernele remaniate. Vreo 20 de prim-miniștri. Dar niciodată nu a avut un premier ventriloc. Decizia lui Luca Niculescu de a abdica de la putere este șocantă. De acum înainte va fi doar o marionetă, care va vorbi în limba pesedistă. O situație aproape ireală. Când spuneam că pe Nicușor Dan îl vor păpa pesediștii cu fulgi cu tot, nici prin cap nu mi-ar fi trecut o mișcare atât de parșivă. Practic, PSD i-a arătat acum lui Nicușor Dan că 23 e muuult mai mare decât 50.
PSD e ca o reptilă căreia îi tai coada, crezi că nu se mai poate mișca și, după un timp scurt, o vezi mișunând pe imaș, cu viteza fulgerului. Are o capacitate de regenerare mai mare decât orice dihanie politică întâlnită până acum. Acel nucleu dur, de 20%, indiferent de ce se întâmplă, îi dă aroganța că va câștiga, oricum, mandate parlamentare și la următoarele alegeri, indiferent de cum se comportă la guvernare. Ceea ce se vede cu ochiul liber acum.
Viclenia lor politică, testată de-a lungul anilor, e dublată, cum spuneam, de capacitatea de regenerare a cozii, ca la șopârle sau altele din familia reptilienelor. De fiecare dată când coada a atârnat greu, PSD s-a lepădat de ea. Năstase, Ponta, Dăncilă, Dragnea au fost eliminați, în tăcere, mai mult sau mai puțin, dar trași pe tușă, ori de câte ori partidul era în pericol să piardă electorat, în mod abrupt. În timp ce alte partide nu fac asta, PSD nu pierde prilejul să spună, cinic: uite, noi ne reformăm. Alți premieri de-ai lor au primit recompense călduțe, ca apreciere, fie pe la BNR, fie la Curtea de Conturi, fie ca ambasadori. Așa va primi și premierul ventriloc un fotoliu bun, ca să uite că acum i s-a tras scaunul de sub șezut.
Semnătura premierului ventriloc a parafat și a dat alt sens inclusiv anulării alegerilor. Încăpățânarea PSD de a evita, atunci, să spună cui va da voturile, în turul doi, era doar un timp câștigat pentru a-și face planurile diabolice de revenire la putere a domnului cu șinșila. Ceea ce s-a întâmplat. PSD este acum un balaur cu trei capete: unul bănățean, unul muntean și unul moldovean. Nu are rost să-i numesc, că știe toată lumea care sunt baronii politici grei ai PSD, în ziua de azi. Cu poziția privilegiată pe care o au, pentru că practic sunt singuri la guvernare, pot să își asigure confortabil mandatul următor, pornind de la acel 20%.
În urmă cu mulți ani, Alexandru Bârlădeanu, un comunist, semnatar al Scrisorii celor șase, pentru cei care nu știu, ajuns apoi Președintele Senatului, îmi spunea într-un interviu că PDSR, așa se numea atunci, e ca un vapor mare, greu, pe carena căruia se așază multe reziduuri marine și viețuitoare. Omul văzuse multe și, la fel ca Iliescu, critica tendința de îmburghezire a partidului – cum se zicea atunci – formarea clicii pesediste. Așa s-a și întâmplat, istoric vorbind. Când PSD este la guvernare, veți vedea multe vietăți, moluște, scoici sau alge, care altfel stăteau bine-mersi în recifurile lor, agățându-se de fundul vasului pesedist. Câtă vreme nu încetinesc vasul, fiecare mai primește câte o firimitură, aruncată peste bord, așa cum au primit acum Nicușor și Luca. Zic și de Președinte, pentru că el și-a primit liniștea pe care și-a dorit-o și mult timp de studiu ca să analizeze cum naiba 23 e mai mare decât 50.
În afară de gestionarea reziduurilor, pe puntea vasului se fac aranjamente cu cei strict necesari să țină nava plutind. Așa se întâmplă în Parlament. Spre fericirea lui Nicușor Dan, AUR este, indirect, așa ca Luca, la putere. Câteva ciozvârte, aruncate pe masa legislativului, le dau sentimentul că ajută și ei. În ultimele două săptămâni au avut două reușite: plafonul de bani cash și scoaterea adeverinței ca dovadă a stării de asigurat. E în politica pesedistă tradițională să se ajute de orice partid din Parlament, să-și asigure voturile la proiectele mari. Viclenia pesedistă merge până la sentimente. Îi cheamă la discuții, le lasă impresia că au câștigat ceva și apoi, peste un timp, pac, încep să fure membri de la acel grup parlamentar. Mie, personal, viclenia politică pesedistă mi se pare mai periculoasă decât abrutizarea politică a lui Bolojan, care acum a ajuns să-și pedepsească propriii colegi de partid.
Dacă aș fi orice partid din România, sincer, mi-ar fi frică de acest PSD care a reușit în șase luni să declanșeze o criză politică fără precedent, să prostească un Președinte și să pună mâna pe puterea totală, printr-un premier care abdică, la figurat, după nicio lună de la învestitură, nu înainte de a preda toate pârghiile puterii executive.
Articolul conține imagini ilustrative modificate cu ajutorul inteligenței artificiale.