Prima pagină » Știri » Indemnizația lunară a europarlamentarilor români, egală cu cea a senatorilor și deputaților

Indemnizația lunară a europarlamentarilor români, egală cu cea a senatorilor și deputaților

Știri
Indemnizația la care au dreptul reprezentanții României în Parlamentul European va fi egală cu cea acordată unui deputat sau senator în Parlamentul României, suma alocată în prezent parlamentarilor români fiind de 6.343 lei.


Indemnizația la care au dreptul reprezentanții României în Parlamentul European va fi egală cu cea acordată unui deputat sau senator în Parlamentul României, suma alocată în prezent parlamentarilor români fiind de 6.343 lei.

Cei 35 de reprezentanți ai României în Parlamentul European vor primi indemnizația lunară pe tot parcursul mandatului, de la data intrării în exercițiul mandatului, sub condiția validării, și până la încetarea mandatului, iar plata indemnizației va fi suportată din bugetul Camerei Deputaților, conform unei ordonanțe de urgență aprobate, miercuri, de Guvern.

Indemnizația lunară are un regim juridic prevăzut de lege pentru salariu, cu reducerile și majorările prevăzute și de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului României.

Indemnizația lunară a membrilor din România în Parlamentul European este impozabilă și se cumulează cu pensia sau alte venituri.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Haos meteo în România! Grindină, vijelii și ploi torențiale până joi
Digi24
Surse: Nicușor Dan cheamă partidele la consultări oficiale. Cele patru scenarii ale președintelui
Cancan.ro
Selectează Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 10.000 de euro. Terenul are 2300 de metri pătrați Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 10.000 de euro. Terenul are 2300 de metri pătrați
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Grindeanu îl compară pe premierul interimar cu Călin Georgescu: „România înseamnă mai mult decât Ilie Bolojan”
Mediafax
Cum arată vremea în România după răcirea din această săptămână – anunțul care schimbă totul
Click
Marian Godină, eliminat de la Survivor România 2026. Câți bani a câștigat după 15 săptămâni în competiție
Digi24
PNL somează PSD să pună capăt crizei politice. Reacția lui Sorin Grindeanu
Cancan.ro
545 lei în plus la pensie, pentru această categorie de pensionari din România. Cine se încadrează + lista completă
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Raluca Bădulescu în costum de baie și fără perucă. Imagini rare cu vedeta
Ciao.ro
E oficial! Andreea Ibacka, despre divorț: 'Available pentru nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, orice'
Promotor.ro
Greșeala pe care o fac mulți când aleg un autovehicul
Descopera.ro
De ce nu am găsit încă extratereștri? Paradoxul care îi pune în dificultate pe cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Măria mea se tăvălea cu un tip în patul nostru matrimonial
Descopera.ro
O singură experiență psihedelică induce schimbări cerebrale de durată, arată un studiu