Prima pagină » Știri » PD anunță moțiune de cenzură după consultările de la Cotroceni, Băsescu e de acord cu anticipate

PD anunță moțiune de cenzură după consultările de la Cotroceni, Băsescu e de acord cu anticipate

Știri
Președintele PD, Emil Boc, a declarat, luni, că, după consultările de la Cotroceni, democrații vor iniția o moțiune de cenzură și a precizat că președintele Traian Băsescu este de acord cu ideea anticipatelor.

Președintele PD, Emil Boc, a declarat, luni, că, după consultările de la Cotroceni, democrații vor iniția o moțiune de cenzură și a precizat că președintele Traian Băsescu este de acord cu ideea anticipatelor.

Într-o primă fază, Boc a declarat că PD va iniția o moțiune de cenzură, dacă în urma discuțiilor de la Cotroceni nu se va degaja "o soluție politică viabilă".

Ulterior, liderul PD a spus că moțiunea de cenzură va fi "discutată, înaintată și supusă dezbaterii Parlamentului după discuțiile de la Cotroceni".

El a mai declarat că moțiunea de cenzură este menită să ducă la alegeri anticipate, care în viziunea PD trebuie să aibă loc în a doua jumătate a lunii octombrie, odată cu alegerile pentru Parlamentul European, pentru ca astfel să se recupereze cele 20 de milioane de euro cheltuite cu ocazia referendumului din 19 mai.

Emil Boc a precizat că președintele Traian Băsescu a fost de acord cu "această idee".

Întrebat dacă pereședintele a fost de acord cu ideea anticipatelor sau cu aceea a organizării acestora concomitent cu euroalegerile, liderul PD a răspuns: "Din câte am înțeles eu, și domnul președinte e un susținător al tezei alegerilor anticipate". Boc a amintit că pentru inițierea unei moțiuni de cenzură sunt necesare 117 semnături și a menționat că PD are în prezent 102 semnături. (Mediafax)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sute de oameni s-au adunat în centrul Istanbulului pentru a protesta împotriva SUA și Israelului
Digi24
Momentul în care o dronă ucraineană lovește locomotiva unui tren care transporta provizii pentru armata rusă
Cancan.ro
Netflix mărește prețul abonamentelor. Ce urmează pentru abonaţii din România
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Pe cine ar vota românii, în plină criză a carburanților. AUR, în scădere semnificativă. Soluțiile preferate pentru a atenua scumpirile
Mediafax
Benjamin Netanyahu ordonă extinderea zonei tampon israeliene în sudul Libanului
Click
Cât va costa casa din Italia a Gabrielei Cristea după ce va fi reconstruită și renovată: „Va fi ca un hotel de 5 stele”. Conacul va avea șapte camere și un living imens
Digi24
Zilele devin mai lungi pe Pământ, iar de vină ar putea fi oamenii. Care sunt riscurile
Cancan.ro
Andreea Popescu, mesaj TRANȘANT după ce Rareș Cojoc a luat o nouă medalie de aur: '4 ani de terapie'
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza în costum de baie, la 55 de ani! Imagini de senzație din vacanță! Și-a încântat fanii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un brăilean a mers până în Siberia cu… un Volkswagen Bora
Descopera.ro
Psihologii explică de ce te simți mai bine atunci când ți se anulează planurile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Trendul care luptă cu distragerile digitale