Prima pagină » Știri » Liberala Minerva Boitan, rănită în urma unui accident pe Valea Oltului

Liberala Minerva Boitan, rănită în urma unui accident pe Valea Oltului

Senatorul PNL Minerva Boitan a fost rănită în urma unui accident care a avut loc, joi noapte, pe Valea Oltului, după ce mașina în care se afla împreună cu deputatul liberal Mircea Cazan a fost lovită de un tir și proiectată într-un alt autoturism, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Senatorul PNL Minerva Boitan a fostrănită în urma unui accident carea avut loc, joi noapte, pe Valea Oltului, după ce mașina în care seafla împreună cu deputatul liberal Mircea Cazan a fost lovită de untir și proiectată într-un alt autoturism, transmite corespondentulMEDIAFAX.

Accidentul a avut loc pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, în zonalocalității vâlcene Balota, iar la volanul mașinii în care erau ceidoi parlamentari se afla deputatul Mircea Cazan, președintele PNLSibiu.

„Eu am condus mașina, ne îndreptam dinspre Râmnicu Vâlcea spreSibiu, iar la un moment dat eram opriți după ce mașina din fața meaa frânat, iar din spate a venit un tir care pur și simplu ne-alovit, după ce am înțeles că ar fi depășit o mașină și nu ar mai fiavut timp să revină pe banda lui. Asta s a întâmplat. Mașina asuferit avarii, dar nu este nicio problemă, bine că am scăpat așa”,a declarat deputatul Mircea Cazan.

La fața locului au venit de urgență echipaje ale Poliției rutiereși ale Ambulanței, iar traficul rutier în zona localității Balotas-a desfășurat cu dificultate timp de aproximativ o oră, în urmaaccidentului.

„Din primele cercetări ale polițiștilor rezultă că vina aparțineșoferului unui tir cu numere de Hunedoara, în vârstă de 23 de ani,care nu a păstrat o distanță regulamentară în mers, lovind cupartea din față un autoturism Mercedes, care a fost proiectat înalt autoturism ce se deplasa regulamentar în fața lui”, a declaratsubinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al PolițieiJudețene Vâlcea.

În urma accidentului, senatorul liberal Minerva Boitan, care seafla pe bancheta din spate a mașinii, a suferit răni la cap și laspate și a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Județean deUrgență din Sibiu, iar starea sa este bună, potrivitmedicilor.

„Starea sa generală este bună, investigațiile medicale sunt în cursde desfășurare. Pacienta este în stare stabilă, în afara oricăruipericol”, a declarat doctorul Raluca Pușcă de la Spitalul Județeande Urgență Sibiu.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Sutiene de mii de lei, parfumuri și pantofi cu toc. Dezmăț din bani public la ANM
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! Pe ce dată vine iarna în România
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical în zilele următoare! Furtuna Felicia va aduce ploi și vânt puternic în România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli