Prima pagină » Știri » Șapte morți și 16 răniți într-un accident al unui autocar românesc, în Ungaria

Șapte morți și 16 răniți într-un accident al unui autocar românesc, în Ungaria

Șapte persoane au murit și 16 au fost rănite într-un accident în care a fost implicat un autocar românesc cu turiști, produs în apropiere de Mako, în sudul Ungariei, în primele ore ale dimineții de joi, relatează MTI.

Șapte persoane au murit și 16 au fost rănite într-un accident în care a fost implicat un autocar românesc cu turiști, produs în apropiere de Mako, în sudul Ungariei, în primele ore ale dimineții de joi, relatează MTI.

Autocarul avea la bord 35 de cetățeni români și se îndrepta spre Szeged. El se apropia de un pod peste râul Maros când a intrat în coliziune cu un camion-platformă, care transporta autoturisme și care se deplasa pe banda stângă din motive deocamdată necunoscute, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Csongrad.

Din cauza impactului, autocarul s-a răsturnat pe calea ferată paralelă cu șoseaua. Șoferul camionului și șase turiști au murit pe loc, în timp ce trei persoane au suferit răni grave. Alți 13 pasageri au fost răniți ușor, a adăugat Marta M. Toronykoy.

Drumul național 43, care face legătura între Szeged și granița cu România a fost închis traficului în ambele sensuri de mers. De asemenea, traficul feroviar a fost întrerupt între Mako și Szeged.

Traficul rutier va fi reluat în jurul orei 10.00 (11.00 ora României). Autoritățile ungare au demarat o anchetă privind împrejurările producerii accidentului. (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi