Prima pagină » Știri » Infirmierele bulgare și medicul palestinian au fost eliberați și sunt în drum spre Sofia

Infirmierele bulgare și medicul palestinian au fost eliberați și sunt în drum spre Sofia

Infirmierele bulgare și medicul palestinian condamnați în Libia au fost eliberați, marți dimineață, și se află în drum spre Sofia, relatează AFP, citând un comunicat oficial al președinției franceze.

Infirmierele bulgare și medicul palestinian condamnați în Libia au fost eliberați, marți dimineață, și se află în drum spre Sofia, relatează AFP, citând un comunicat oficial al președinției franceze.

"Un avion al Republicii franceze a decolat de curând din Libia cu destinația Sofia, la bord aflându-se Cecilia Sarkozy, Benita Ferrero-Waldner, Claude Gueant, infirmierele bulgare și medicul palestinian", precizează comunicatul.

Ministrul bulgar al Afacerilor Externe a anunțat , la rândul său, că infirmierele bulgare și medicul de origine palestiniană sunt așteptați pe aeroportul din Sofia la ora 06.45 GMT (09.45, ora României).

Ministrul a făcut acest anunț după ce avionul la bordul căruia se aflau decolase deja din Libia. (Mediafax)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prima reacție a lui Bolojan după decizia CCR privind pensiile speciale: vom face demersurile pentru recuperarea banilor
Digi24
Moscova cere direct anularea deciziei NATO de la summitul din București. Ce înseamnă acest lucru
Cancan.ro
Cât va ține valul de ninsori și ger, de fapt. Cod roșu în Capitală și zăpadă de 50 de cm
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Confesiunile războinicului care conduce un grup de români în prima linie în Ucraina. „Lasă sechele, nu voi mai fi niciodată un civil normal”
Mediafax
Președintele Curții Supreme de Justiție anunță pentru Mediafax că sesizează instituțiile europene competente, după decizia CCR
Click
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Digi24
Operațiunea „Conserva”. Cum a mascat propaganda Kremlinului dispariția lui Putin
Cancan.ro
Cel mai cunoscut primar din România și-a terorizat fosta soție: 'A oferit 50.000 de euro ca să-mi facă felul'
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Mircea Radu, fostul prezentator de la „Din dragoste”? E complet transformat la 56 de ani
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
2026: Cine trebuie să curețe locurile de parcare? Ce spune legea și cine riscă amendă
Descopera.ro
Descoperire ȘOC într-o peșteră din România
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA merge la psiholog: – Săptămâna viitoare vom lucra cu inconștientul
Descopera.ro
Cine a desenat harta minții? Alcmaeon din Crotone și începuturile unei revoluții despre natura conștienței