Prima pagină » Știri » Un grup de turiști români surprins de o viitură în Bulgaria

Un grup de turiști români surprins de o viitură în Bulgaria

Aproximativ 10-15 turiști români care se întorceau de la Varna au fost surprinși de o viitură puternică, luni seară, în localitatea bulgară Țarcaloian, fiind nevoiți să se refugieze pe o clădire, a declarat consulul României la Sofia, Silviu Cătană.

Aproximativ 10-15 turiști români care se întorceau de la Varna au fost surprinși de o viitură puternică, luni seară, în localitatea bulgară Țarcaloian, fiind nevoiți să se refugieze pe o clădire, a declarat, pentru MEDIAFAX, consulul României la Sofia, Silviu Cătană.

Potrivit consulului Silviu Cătană, grupul format din 10-15 turiști români a fost surprins de viitură în jurul orei 18.00, aceștia reușind să iasă din mașini și să se refugieze pe o clădire aflată pe o pantă, după care au alertat Consulatul României la Sofia.

Reprezentanții consulatului au anunțat autoritățile bulgare, respectiv Ministerul de Externe și Poliția din Ruse, aceasta fiind cea mai apropiată de locul în care se află turiștii români.Autoritățile bulgare s-au mobilizat și au trimis o mașină specială care să intervină în astfel de situații", a precizat Silviu Cătană.

Consulul României la Sofia a mai spus că a trimis la fața locului și un reprezentant al Consulatului care păstrează permanent legătura cu turiștii români.

Românii nu au putut fi preluați imediat de autoritățile bulgare, accesul în localitatea Țarcaloian fiind blocat de apele foarte mari, a adăugat consulul Silviu Cătană. (Mediafax)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ghidul CNAS 2026: Ce analize și consultații gratuite poți face indiferent dacă ești asigurat
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
UE își reduce criticile la adresa lui Viktor Orbán de teama unor acuzații de interferență în alegeri
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Cometa 3I/ATLAS, observată în timp ce împrăștie cu apă prin Sistemul Solar