Prima pagină » Știri » O handbalistă de 15 ani s-a sinucis la Drobeta Turnu Severin

O handbalistă de 15 ani s-a sinucis la Drobeta Turnu Severin

O handbalistă de 15 ani s-a sinucis la Drobeta Turnu Severin
O handbalistă la Clubul Sportiv din Drobeta Turnu Severin, în vârstă de 15 ani, a fost găsită de către mama sa spânzurată în apartamentul în care locuia, polițiștii deschizând o anchetă în acest caz

O handbalistă la Clubul Sportiv din Drobeta Turnu Severin, în vârstă de 15 ani, a fost găsită de către mama sa spânzurată în apartamentul în care locuia, polițiștii deschizând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Luiza Purcăreață a fost găsită spânzurată de către mama sa duminică, în jurul prânzului, în debaraua apartamentului M5 din Drobeta Turnu Severin.

Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți, un echipaj a fost chemat la fața locului, dar medicii care au încercat resuscitarea mai multe zeci de minute nu au mai putut-o salva pe adolescentă.

Imediat după incident, vecinii au povestit că tânăra o sunase cu 20 de minute înainte pe mama sa și i-a transmis că nu mai suportă situația și că are de gând să își pună capăt zilelor.

Din primele informații, se pare că tânăra s-a referit la divergențele pe care le avea cu tatăl său, după ce părinții se despărțiseră.

Potrivit anchetatorilor, tânăra a lăsat un bilet în care își cere scuze familiei și prietenilor pentru gestul său.

Trupul tinerei a fost dus la morga Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin pentru necropsie, iar polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Luiza Purcăreață era una dintre cele mai bune handbaliste din cadrul Clubului Sportiv Drobeta Turnu Severin, colegele comparând-o adesea cu Luminița Huțupan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cerealele Ucrainei, pe traseu nou spre România! Trenurile, sosire la Constanța prin Moldova
Digi24
Curtea de Apel București a desființat acuzațiile DIICOT din cazul Pașca. De ce au fost lăsați în libertate (Motivare)
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Nicușor Dan forțează un compromis pe salarizarea bugetarilor. „Nu știu dacă am mai avut vreodată o asemenea combinație”
Mediafax
Procurorul care a tras cu pistolul în timp ce era imobilizat de polițiști scapă de arestul preventiv
Click
Un fermier a dat lovitura în Israel cu o legumă cultivată și în România. Ce se vinde însă în supermarketurile de la noi
Digi24
„O chestiune de secunde”: Momentul în care trei polonezi reușesc să prindă într-o pătură un copil care cade de la etajul 5 al unui bloc
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
TOP 40 – Cele mai sexy femei din lume! Ce dietă ține ocupanta primului loc
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
2026: Dacă schimbi buletinul, trebuie să schimbi și permisul de conducere? Situații în care amenda depășește 1.700 de lei
Descopera.ro
Două studii au dezvăluit că oamenii și șoarecii au ceva foarte important în comun
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Misterul lui Circe: Vrăjitoare sau prima femeie de știință din istorie?