Prima pagină » Știri externe » SUA ar putea renunța la vizele pentru români. Cum vor americanii să modifice programul Visa Waiver

SUA ar putea renunța la vizele pentru români. Cum vor americanii să modifice programul Visa Waiver

Congresmenii americani au depus marți un proiect de lege care prevede includerea României, Bulgariei și Poloniei în programul Visa Waiver.

Trei congresmeni americani au depus marți un proiect de lege care prevede, printre altele, includerea României, Bulgariei și Poloniei în programul Visa Waiver (PVW), de exceptare de la obligativitatea vizelor, se arată într-un comunicat de presă transmis de unul dintre semnatarii actului.

Democratul din Illinois Mike Quigley a explicat că Jobs Originating through Launching Travel (JOLT) Act are drept obiectiv reformarea Visa Waiver, un program „învechit”, care are are nevoie de „modernizări”.

În prezent, România, Polonia și Bulgaria au nevoie de vize pentru a călători în state, ele nefiind incluse în Visa Waiver, pe motiv că au o rată de respingere a cererilor de viză mult peste limita de 3%.

În 2011, țara noastră a avut o rată de respingere a aplicațiilor pentru viză de 22%, în timp ce rata Bulgariei și a Poloniei a fost de 16%, respectiv 10%.

Bogdan Aurescu // FOTO: Ștefan Micsik/Mediafax

„Motivul pentru care România are o rată de respingere atât de mare este că, în forma actuală a Visa Waiver, ea se calculează după numărul de aplicații, iar românii depun mai multe aplicații”, a declarat, pentru gândul, Bogdan Aurescu, secretar de stat de la Ministerul Afacerilor Externe.

Așa se face că MAE a încercat, prin intermediul unor campanii de informare a publicului, să îi determine pe români să nu aplice din nou pentru viză după ce au fost respinși de ambasadă, dacă nu s-a schimbat ceva în situația lor. „Am încercat să le explicăm oamenilor că nu mai are sens să aplici, pentru că înrăutățești rata de refuz a țării”, a mai declarat Aurescu.

Ce modificări sunt în plan

Una dintre schimbările propuse de JOLT Act este „ajustarea criteriilor de rată de respingere a aplicațiilor” dacă statele au un procent mic de oameni care nu respectă durata vizei. Rata ar urma să fie scăzută și, totodată, calculată în funcție de numărul celor care aplică, și nu de cel al aplicațiilor.

Totodată, noua legislație privind Visa Waiver prevede stabilirea unei rate de maximum 3% de depășire a perioadei de ședere permise (90 de zile).

Acest prag ar fi în favoarea României, a explicat Bogdan Aurescu. „Potrivit estimărilor, ne-am încadra„, a afirmat oficialul MAE pentru gândul. De altfel, MAE se pregătește deja în acest sens și va lansa peste două săptămâni o nouă campanie de informare, cu scopul de a-i avertiza pe români să nu stea în SUA mai mult decât le permite viza.

Aurescu s-a arătat încrezător în șansele adoptării noii legislații privind Visa Waiver și a amintit că Barack Obama și-a afirmat clar susținerea pentru o revizuire a legislației în domeniu.

Mike Quigley

În prezent, Polonia este singurul stat din cele 25 de țări ale zonei Schengen care nu este inclus în Visa Waiver, a notat congresmanul Mike Quigley, care are în circumscripția sa 100.000 de polonezi.

„Polonia a mers umăr la umăr cu SUA în ultimele decenii în problematici precum detașarea de trupe în Afganistan și Irak și disponibilitatea de a participa la scutul antirachetă”, a explicat politicianul, în sumarul proiectului său legislativ.

Motivele pentru care Polonia ar trebui să beneficieze de reformarea Visa Waiver se aplică, punct cu punct, și României. Astfel, dacă propunerea legislativă a lui Mike Quigley va fi adoptată, românii vor avea și ei același drept de a călători fără viză în SUA ca și polonezii.

Un număr de 11 țări ar fi vizate de noua versiune de Visa Waiver: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Chile, Croația, Israel, Panama, Polonia, România, Taiwan și Uruguay. „Anul trecut, cele trei milioane de vizitatori din aceste țări au cheltuit 14 miliarde de dolari în Statele Unite și au finanțat direct 104.300 de locuri de muncă în industria turismului. În primul an de includere în Visa Waiver, acest număr de vizitatori s-ar dubla”, se mai arată în proiectul de lege menționat.

În total, 36 de țări nu au nevoie de viză pentru a călători în State, datorită Visa Waiver. În afară de România, Polonia și Bulgaria, singurul alt stat membru UE care este exclus din Visa Waiver este Cipru, pe fondul problemelor sale de la graniță.

Proiectul de lege este susținut de Obama

Potrivit Europolitics.info, proiectul de lege co-inițiat de Mike Quigley ar beneficia deja de susținerea lui Barack Obama, președintele american fiind fost senator al statului Illinois.

În același timp cu JOLT Act, un grup bipartizan de senatori, condus de Barbara Mikulski, o senatoare democrată de origine poloneză din statul Maryland, a depus un proiect similar în Senatul SUA.

În Chicago, capitala statului Illinois, în care se află circumscripția lui Mike Quigley, trăiesc mai bine de un milion de polonezi – cea mai mare comunitate din afara Varșoviei.

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a decis luna trecută, într-o întâlnire de la Bruxelles cu Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton, crearea unui grup de lucru tehnic, care să găsească soluții pentru rata mare de respingere a solicitărilor de viză din România.

„Este pentru prima data cand partea americană este de acord să lucreze cu noi pentru soluții adecvate și mai rapide, iar în condițiile în care se va produce o schimbare în legislație la Washington pe acest palier, sperăm ca și chestiunea respingerilor de vize să fie reglementată și să putem beneficia de libera circulație în spatiul american”, a declarat Diaconescu după întâlnirea cu Hillary Clinton.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!