Prima pagină » Economic » Cursul a urcat aproape de 4,45 lei/euro

Cursul a urcat aproape de 4,45 lei/euro

Cursul a urcat aproape de 4,45 lei/euro
Cursul de schimb a urcat ușor în prima oră a ședinței interbancare de vineri și a ajuns aproape de 4,45 lei/euro, iar dealerii cred că BNR va interveni indirect, din nou, pentru a tempera deprecierea leului dacă va fi depășit nivelul de 4,45 lei/euro.

Cursul de schimb a urcat ușor în prima oră a ședinței interbancare de vineri și a ajuns aproape de 4,45 lei/euro, iar dealerii cred că BNR va interveni indirect, din nou, pentru a tempera deprecierea leului dacă va fi depășit nivelul de 4,45 lei/euro.

La deschiderea ședinței euro a fost cotat la 4,4450 – 4,4460 lei, foarte aprope de cotațiile de la închiderea sesiunii precedente, de 4,4440 – 4,4460 lei/euro.

Ulterior, cursul a continuat să crească ușor, în cadrul unor tranzacții cu volume reduse. Astfel, în jurul orei 10:00, băncile cotau euro la 4,4470 – 4,4490 lei/euro, cu 0,3 bani peste ziua anterioară.

„Este foarte probabil ca BNR să intervină din nou indirect în piață pentru a apăra pragul de 4,45 lei/euro sau măcar pentru a tempera deprecierea leului. Astfel de intervenții indirecte au mai fost și în alte ședințe, mai ales când cotațiile se apropiau de 4,45 lei/euro, iar jucătorii au înțeles că banca centrală va apăra acest nivel. Deja se simte o oarecare presiune pe vânzare de euro, însă este greu de spus dacă BNR intervine indirect deja prin vânzare de euro, pentru că volumele de tranzacționare sunt reduse. Probabil intervențiile indirecte ale BNR vor fi mai vizibile în prima parte a zilei, astfel încât cursul de referință să nu urce peste 4,45 lei/euro”, a afirmat un dealer.

După prima oră a ședinței interbancare de la București, zlotul și forintul se depreciau cu 0,2% și, respectiv, cu 0,3% în raport cu euro.

Piețele internaționale sunt în continuare tensionate cu privire la soarta Greciei, dacă aceasta va ieși din zona euro, dar și la sistemul bancar din Spania. Moody’s a retrogradat ratingurile a 16 bănci spaniole, inclusiv Santander și BBVA, acuzând recesiunea economică, pierderile tot mai mari din credite neperformante și capacitatea redusă a guvernului de la Madrid de a susține instituțiile financiare cu probleme.

Cursul de referință leu/euro anunțat joi de Banca Națională a României (BNR) a scăzut cu 0,28 bani, la 4,4435 lei/euro, după patru zile consecutive în care rata oficială a depășit record după record. Banca centrală a afișat miercuri cel mai ridicat curs de referință leu/euro din istorie, de 4,4463 unități.

Cursul leului față de euro a atins maxim după maxim de la începutul lunii mai, leul depreciindu-se până miercuri cu 1,1%, inițial din cauza turbulențelor de pe scena politică locală, după care au urmat temerile privind soliditatea zonei euro.

În acest an, leul a scăzut cu 2,93% în raport cu euro, de la un curs de 4,3197 lei/euro la finalul lunii decembrie.

Referința pentru dolar a scăzut ușor, joi, cu 0,37 bani, la 3,4950 lei/dolar după ce miercuri a atins cel mai înalt nivel de după 1 iulie 2010, de 3,4987 lei/dolar. La începutul lunii iulie a anului 2010, cursul a fost de 3,5420 lei/dolar.

Leul s-a apreciat foarte ușor și în raport cu francul elvețian, cotația scăzând cu 0,22 bani, la 3,6998 lei/franc. Rata anunțată miercuri, de 3,7020 lei/franc, a reprezentat un nou nivel maxim începând cu 5 septembrie 2011, dată când francul a fost cotat la 3,8133 lei.

Dobânzile practicate vineri dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadență la o zi au urcat de la 4,71% – 5,21% pe an la 5,5% – 6%, ca urmare a intervențiilor valutare recente realizate de BNR, care a vândut euro și a retras lei din piață, pentru a tempera deprecierea monedei naționale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
Mai trecem la ora de iarnă în 2026? Ce s-a decis după anii de discuții privind renunțarea la acest obicei
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Avantajul surprinzător pe care îl au oamenii care iau notițe cu pixul și hârtia