Prima pagină » Știri externe » Francois Hollande consideră că Franța și-a făcut „mai mult decât datoria” în Afganistan

Francois Hollande consideră că Franța și-a făcut „mai mult decât datoria” în Afganistan

Francois Hollande consideră că Franța și-a făcut
Președintele francez Francois Hollande a apreciat luni, la Chicago, că Franța și-a făcut "mai mult decât datoria" în Afganistan și că nu va furniza nicio "compensație" în schimbul plecării trupelor sale până la sfârșitul lui 2012, relatează AFP.

Președintele francez Francois Hollande a apreciat luni, la Chicago, că Franța și-a făcut „mai mult decât datoria” în Afganistan și că nu va furniza nicio „compensație” în schimbul plecării trupelor sale până la sfârșitul lui 2012, relatează AFP.

„Nu există nicio compensație de achitat sau de considerat, noi ne-am făcut mai mult decât datoria și amintesc pierderile franceze: 83 de oameni și-au pierdut viața, numeroși au fost răniți și vreau să salut curajul și sacrificiul acestora”, a declarat Hollande la încheierea summitului NATO.

„Considerăm că misiunea noastră în ceea ce privește acțiunea și lupta s-a terminat”, a insistat acesta.

Șeful statului a confirmat astfel că „trupele de luptă se vor retrage la sfârșitul lui 2012” și a adăugat că „elemente” militare vor rămâne pe teritoriul afgan pentru „acțiuni de formare” a soldaților și polițiștilor în cadrul unui tratat de prietenie franco-afgan semnat în ianuarie 2012 și pentru „repatrierea materialelor noastre”.

Conform anturajului prezidențial, noul calendar de retragere al trupelor franceze trebuie să fie stabilit „în zece zile”.

Francois Hollande a menționat de asemenea contribuțiile financiare solicitate de Statele Unite pentru bugetul forțelor de securitate afgane începând cu 2015, evaluate la 4,1 miliarde de dolari pe an.

„Pentru că după 2014, nouă ca și celorlați parteneri ni s-a solicitat o contribuție. Nu am răspuns. În principiu, putem privi (dar) nu am fixat suma, nu suntem legați de ceea ce pot face Germania sau alte state”, a spus acesta.

„Am pus o condiție, aceea de a ști dacă eventualele contribuții vor fi controlate efectiv”, a concluzionat Hollande.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cifrele de ultimă oră care îi îngrijorează pe români! Crește din nou mortalitatea infantilă
Digi24
„Poate junk food e mâncarea cea bună și cealaltă e rea”. Trump și-a lăudat preferințele alimentare neschimbate „de 50 de ani”
Cancan.ro
Cabral și Andreea Ibacka divorțează după 15 ani de căsnicie! Zvonurile s-au transformat în realitate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Planul lui Nicușor Dan pentru un nou guvern. Bolojan și Grindeanu, variante excluse de prim-ministru - SURSE
Mediafax
Prezicerea lui Stolojan: Primul candidat de prim-ministru va cădea la vot
Click
Cine este cel mai așteptat invitat la nunta Simonei Trașcă? „Mi-a dat binecuvântarea lui să fac un copil!”. Când face blonda cununia civilă? „E în zi sfântă”
Digi24
Putin și-a scos fosta dirigintă la cină. A venit la volanul unui SUV Aurus să o ia de la hotel
Cancan.ro
Primele imagini cu Cabral și Andreea, după ce s-a aflat despre DIVORȚ‼️ Încă trăiesc împreună, dar își fac viața separat. Au renunțat amândoi la verighete și...😲 😲
Ce se întâmplă doctore
Cât de bine arată Andreea Tonciu în costum de baie! Bruneta face furori la plajă cu silueta sa: „Îmi place să încerc câte puțin din toate”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Șeful ANAF: „În perioada următoare probabil o să vindem un Ferrari”. Se anunță controale la bogații cu averi nejustificate
Descopera.ro
După jumătate de secol, flăcările de la „Porțile Iadului” s-ar putea stinge
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI: Un tip după ce ia Viagra: – A fost bine! Pe masă în bucătărie, pe maşina de spălat, pe unde s-a putut....
Descopera.ro
De ce unele creiere gândesc mai repede decât altele?