Prima pagină » Știri » Procurorii DNA fac percheziții la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC)

Procurorii DNA fac percheziții la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC)

Procurorii DNA fac percheziții la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC)
Procurorii DNA fac percheziții, miercuri după-amiază, la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), de unde ridică documente, ca urmare a informării pe care ISC a trimis-o instanței, în dosarul "Trofeul Calității", prin care instituția arăta că nu se constituie parte civilă în această cauză.

Procurorii DNA fac percheziții, miercuri după-amiază, la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), de unde ridică documente, ca urmare a informării pe care ISC a trimis-o instanței, în dosarul „Trofeul Calității”, prin care instituția arăta că nu se constituie parte civilă în această cauză.

Purtătorul de cuvânt al ISC, Paul Racoviță, a declarat, pentru MEDIAFAX, că trei procurori de la DNA sunt la sediul instituției, aceștia solicitând mai multe documente.

Racoviță a precizat că ridicarea documentelor are loc după ce ISC a trimis instanței supreme un punct de vedere prin care arăta că nu se constituie parte civilă în „Trofeul calității”, pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil.

ISC a depus, marți, la dosarul „Trofeul calității”, un document semnat de șeful instituției, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituția nu se constituie parte civilă în această cauză. În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calității în Construcții”, în bugetul instituției nu a fost înregistrat vreun prejudiciu.

Totodată, ISC a arătat că evidențele contractelor cu instituția nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil, cerând instanței supreme să aibă în vedere și raportul Curții de Conturi privind activitatea inspectoratului pentru anul 2004.

În documentul depus la instanță se mai arată că ISC nu a efectuat niciun fel de servicii de organizare a evenimentului „Trofeul Calității în Construcții” și că toate contractele invocate au fost încheiate de structuri organizatorice fără personalitate juridică aflate în subordinea inspectoratului, astfel că, neavând delegare de competențe din partea ordonatorului de credite bugetare, acele convenții sunt nule din punct de vedere juridic.

ISC a menționat că structura bugetară a instituției nu avea aprobată posibilitatea legală de a încasa venituri rezultate din acest tip de activități și că din evidențele interne ale compartimentelor de specialitate nu rezultă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil.

La termenul de miercuri al procesului, Completul de cinci judecători al instanței supreme a ridicat din oficiu problema amânării judecării cauzei pe motiv că audierea inculpaților în faza recursului trebuie făcută în prezența tuturor acestora, miercuri constatându-se lipsa Dianei Gasparovici și a Irinei Jianu. În acest context, instanța a amânat judecarea cauzei pentru 30 mai.

În 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către ICCJ, în dosarul „Trofeul calității”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.

În același dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții, a fost condamnată la șase de închisoare și cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an.

Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL și soții Marian Ioana și Bogdan Popovici au primit fiecare câte șase ani de detenție, la care s-a aplicat un spor de un an.

Decizia din ianuarie nu este definitivă, fiind contestată la completul de cinci judecători al instanței supreme.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cine mai poate opri omul lui Putin să câștige Franța. Expert: „Riscăm ca Europa de Est să fie abandonată”
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„,Mama și fiul”. Cum comentează Gabriela Cristea diferența de vârstă dintre ea și Tavi Clonda
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale