Prima pagină » Știri » Traficul pe DN 64 în Vâlcea, oprit după ce alunecarea de teren din zonă a avansat

Traficul pe DN 64 în Vâlcea, oprit după ce alunecarea de teren din zonă a avansat

Traficul pe DN 64, la ieșirea din Băile Olănești (Vâlcea), a fost oprit și deviat pe o stradă paralelă, după ce alunecarea de teren care s-a produs marți pe drumul respectiv a avansat, întinzându-se pe o porțiune de 50 de metri, în două săptămâni urmând să înceapă lucrările de consolidare în zonă.

Traficul pe DN 64, la ieșirea din Băile Olănești (Vâlcea), a fost oprit și deviat pe o stradă paralelă, după ce alunecarea de teren care s-a produs marți pe drumul respectiv a avansat, întinzându-se pe o porțiune de 50 de metri, în două săptămâni urmând să înceapă lucrările de consolidare în zonă.

Potrivit primarului orașului Băile Olănești, Gheorghe Ciucă, inițial, drumul s-a surpat pe o porțiune de 30 de metri, însă alunecarea de teren a avansat, ajungând la 50 de metri, astfel că s-a impus oprirea traficului și devierea acestuia pe o stradă paralelă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Este clar în acest moment că zona de șosea afectată pe o lungime de aproape 50 de metri trebuie consolidată, traficul rutier în zonă, în condiții de siguranță, fiind în acest moment imposibil. (…) Drumarii de la DRDP Craiova s-au obligat să demareze procedura, în regim de urgență, pentru reparația șoselei”, a spus primarul.

El a precizat că în două săptămâni ar putea fi obținute toate avizele și autorizațiile, iar în două luni acestea ar putea fi finalizate, potrivit estimărilor drumarilor.

Ciucă a afirmat că blocarea și devierea circulației în zonă nu influențează activitatea turistică a orașului și nu presupune mai mulți kilometri parcurși de către vizitatori, deoarece „cele două artere sunt paralele.”

„Activitatea turistică nu suferă din cauza opririi traficului rutier pe DN 64, iar în această perioadă de două luni și jumătate, cât va dura obținerea avizelor și efectuarea lucrărilor, vizitatorii și localnicii nu vor resimți vreun disconfort. Nu este restricționat accesul în stațiune, nu sunt impedimente în activitatea turistică și nu există un ocol, nu sunt kilometri în plus de parcurs, cele două artere sunt paralele”, a afirmat Gheorghe Ciucă.

În urma surpării drumului, a existat pericolul ca o magistrală de gaz metan să se fisureze. Astfel, primarul a spus că până la finalizarea lucrărilor la drum, Distrigaz va devia rețeaua de gaz.

„Practic să mute conducta pe partea dinspre râu spre pădure, peste drum, iar după stabilizarea zonei și reparația drumului să se găsească o soluție definitivă, în sensul că poate rămâne acolo sau să revină la locul inițial și să fie reautorizată, într-o formulă agreată de drumari. Și mai este o problemă, în zonă sunt doi stâlpi de electricitate, nu sunt afectați de alunecarea de teren, sunt la limita ei, nu sunt în pericol de cădere, dar trebuie mutați și ei fiindcă drumarii nu pot lucra atâta timp cât exista tensiune pe rețea, deci trebuie și ei mutați până la finalizarea lucrărilor”, a declarat primarul orașului vâlcean Băile Olănești.

Drumul Național 64, la ieșirea din orașul vâlcean Băile Olănești, s-a surpat pe un sens de circulație, pe o lungime de peste 30 de metri, iar la un moment dat a existat pericolul ca o magistrală de gaz metan să se fisureze.

În urma alunecării de teren, s-a intervenit cu un buldoexcavator pentru a decoperta asfaltul și a îndepărta pământul de pe țeava de gaz, aceasta fiind ancorată de un capăt de pod.

Circulația în zonă s-a desfășurat cu restricții, alternativ pe un singur sens.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O ROMÂNCĂ a dat lovitura în alegerile din SUA! Ce a făcut fostul lider PMP în Florida
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
De ce a părăsit-o Gabriela pe Mira? Motivul e grav: ce ar fi vrut să-i sustragă concurenta de la Insula iubirii
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„NU am fost eu!” REACȚIA lui Trump după iminentul dezastru electoral al republicanilor
Click
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Digi24
Cum ar fi fabricat procurorul Teodor Niță un dosar penal pentru schimbarea din funcție a unui șef de la Garda de Coastă
Cancan.ro
Eduard Novak neagă relația cu bruneta voluptoasă. Fostul ministru nu recunoaște nici după 4 ani legătura cu una dintre consilierele sale
Ce se întâmplă doctore
3 zodii de femei care pot avea parte de schimbări majore în următorii 10 ani. Ambiția le poate duce departe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Creierul uman comută constant între diferite realități
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!