Prima pagină » Știri » Ministrul Justiției, Titus Corlățean: Tratatul vizând extrădarea lui Hayssam nu a fost semnat de Siria

Ministrul Justiției, Titus Corlățean: Tratatul vizând extrădarea lui Hayssam nu a fost semnat de Siria

Ministrul Justiției, Titus Corlățean: Tratatul vizând extrădarea lui Hayssam nu a fost semnat de Siria
Titus Corlățean a declarat joi, după ședința privind implementarea Strategiei Naționale Anticorupție, că statul român, prin demersurile sale, a respectat partea sa de înțelegere privind acordul cu Siria, în timp ce acest stat, nu, pentru că nu l-a ratificat, tratatul vizând extrădarea lui Hayssam

Titus Corlățean a declarat joi, după ședința privind implementarea Strategiei Naționale Anticorupție, că statul român, prin demersurile sale, a respectat partea sa de înțelegere privind acordul cu Siria, în timp ce acest stat, nu, pentru că nu l-a ratificat, tratatul vizând extrădarea lui Hayssam.

Ministrul Justiției a declarat joi, răspunzând astfel unei întrebări a presei, că statul sirian nu a ratificat, la rândul său, acordul dintre cele două țări, care viza posibilitatea extrădării lui Omar Hayssam.

„Trebuie să țineți cont de un lucru peste care s-a trecut foarte ușor. România și-a făcut datoria și a ratificat acest acord. Din păcate, Siria nu l-a ratificat. Or, dacă nu e ratificat de Siria și nu intră în vigoare, nu ai cum să-l aplici”, a declarat Titus Corlățean.

Întrebat cu privire la acest acord și la posibilitatea extrădării celui condamnat în România pentru terorism, ministrul Justiției a arătat că speră ca, până la urmă, solicitarea României să fie pusă în practică prin ratificarea acordului dintre cele două state.

„Această solicitare va trebui pusă în practică și eu îmi exprim speranța ca Justiția să-și spună cuvântul. Altfel spus, o hotărâre judecătorească care a condamnat o persoană pentru acte de terorism să vină în România, să fie extrădată și să răspunde în fața legii românești”, a precizat Corlățean.

În final, demnitarul a arătat că în ultimele dezbateri pe subiectul Hayssam și acordul România-Siria „s-a ascuns un element extrem de important”, respectiv că acela că „un acord intră în vigoare când e ratificat de ambele părți”.

În noiembrie 2011, președintele Traian Băsescu declara că aducerea lui Omar Hayssam în România nu este posibilă din cauza blocării la Comisia de politică externă din Senat a acordului de extrădare cu Siria, apreciind că ceea ce face Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senat, e un blocaj politic mai rău decât „corupția lui Sorin Apostu”.

Șeful statului menționa că, în urma vizitei președintelui Bashar al-Assad la București, în toamna anului 2010, a fost parafat un tratat de extrădare cu Siria.

Potrivit președintelui Băsescu, acesta este un document necesar pentru aducerea în țară a lui Omar Hayssam, în condițiile în care legislația Siriei prevede imposibilitatea extrădării persoanelor care au cetățenia siriană.

În replică, Titus Corlățean a respins „ferm” declarațiile făcute de Băsescu despre blocarea, la Comisia de Politică Externă a Senatului, a ratificării unor acorduri dintre România și Siria, inclusiv unul de extrădare, care ar fi aplicabil în cazul lui Omar Hayssam.

Senatorul PSD a explicat atunci că la Comisia de Politică Externă au fost dezbătute, în două ședințe, în mai și iunie 2010, patru acorduri dintre Siria și România, dintre care unul de extrădare. Potrivit lui Corlățean, atât senatorii de la putere, cât și cei din opoziție, au căzut de acord că nu se impune începerea procedurilor de ratificare, în condițiile în care comunitatea internațională a condamnat „regimul criminal” de la Damasc, impunând inclusiv sancțiuni.

Corlățean a mai afirmat că, pentru cazul Hayssam, există o convenție de asistență juridică, înclusiv penală, între cele două state, convenție semnată în 1978 și aflată încă în vigoare.

În 24 aprilie 2012, președintele Comisiei de politică externă din Senat Titus Corlățean declara că a fost deblocată procedura de ratificare a acordurilor cu Siria, inclusiv cel privind extrădarea și a cerut public declasificarea dosarului Omar Hayssam.

Președintele Traian Băsescu a semnat, la 3 februarie 2011, decretele pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a tratatelor între România și Republica Arabă Siriană privind extrădarea și a celui privind transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra