Prima pagină » Știri » Un ROMÂN suspectat că transporta fragmente ale „Manuscriselor de la Marea Moartă” a fost reținut în Elveția

Un ROMÂN suspectat că transporta fragmente ale „Manuscriselor de la Marea Moartă” a fost reținut în Elveția

Un ROMÂN suspectat că transporta fragmente ale
AFACEREA SECOLULUI!

Un cetățean român suspectat că ar fi transportat posibile fragmente ale „Manuscriselor de la Qumram” (Marea Moartă) a fost reținut la frontiera dintre Italia și Elveția, informează site-ul Ticinonline.ch.

Românul a fost reținut la punctul vamal Brogeda, situat la frontiera dintre Italia și cantonul elvețian Ticino.

Românul avea asupra sa fragmente ale unor manuscrise antice, iar autoritățile elvețiene suspectează că este vorba de controversatele „Manuscrise de la Qumran”, descoperite în grote de la Marea Moartă în anul 1947.

Experții elvețieni încearcă să autentifice documentele, dar actele găsite asupra românului demonstrează că manuscrisele transportate au valoarea de peste 40 de milioane de franci elvețieni (33 de milioane de euro).

Manuscrisele, în limbile ebraică și aramaică, au fost descoperite în perioada 1947 – 1956 în mai multe grote din zona Khirbet Qumran, iar experții cred că acestea datează din perioada 150 î.Hr. – 70 d.Hr.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cum își fac unii oameni singuri norocul, potrivit unui expert de la Universitatea Stanford