Prima pagină » Știri » Ponta a trimis Corpul de Control să verifice situația de la TVR: „Se pare că datoriile sunt mai mari de 120 de milioane de euro”

Ponta a trimis Corpul de Control să verifice situația de la TVR: „Se pare că datoriile sunt mai mari de 120 de milioane de euro”

Ponta a trimis Corpul de Control să verifice situația de la TVR:
BREAKING NEWS

Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că a trimis Corpul de Control să verifice situația de la TVR, instituție care a acumulat importante datorii atât către ANAF, cât și față de instituții internaționale care asigură dreptul de televizare a Campionatului European de fotbal și a Jocurilor Olimpice.

„Ieri am trimis, pentru că exista pericolul să nu se transmită Campionatul European de fotbal și parcă și vedem PDL-iștii care până de curând stăteau toată ziua la TVR că ziceau că din cauza Guvernului USL nu se vede fotbal. Erau în stare, ei sunt în stare de orice. Am fost ieri și am verificat, sunt datorii din trecut și, după ziua de marți, trebuie să vedem cum să le plătim, că altfel nu vedem Olimpiada. O televiziune publică, spre deosebire de televiziunile private, de aceea beneficiază de bani publici, ca să transmită evenimente de interes național, ori ne trezeam că dăm banii, dar nu vedem nimic la televizor și, chiar dacă România nu s-a calificat, cred că este dreptul nostru, al celor care plătim taxe către televiziunea publică, să beneficiem de serviciile respective”, a spus Ponta.

Șeful Guvernului a declarat anterior că televiziunea publică a acumulat datorii și către instituții internaționale, nu doar către ANAF, ceea ce ar fi putut periclita transmisia Campionatului European de fotbal, existând și date care indică reținerea, dar neplata contribuțiilor de asigurări sociale pentru doi ani, susține premierul Ponta.

„Zilele acestea, am constatat că datoriile televiziunii românilor nu sunt doar către ANAF și instituții publice românești, ci și către instituții internaționale, iar din trimestrul IV al anului trecut și trimestrul I al acestui an nu s-au plătit ratele contractuale aferente transmisiunilor și s-ar fi putut să ne trezim că nu se transmite Campionatul European de fotbal, nu mai vorbesc de Olimpiadă. Deci, pe lângă cele 120 milioane euro, se pare că sunt și alte datorii”, a spus Ponta. El a precizat că datoria către asociația europeană care gestionează drepturile de televizare a Campionatului European de fotbal și a Olimpiadei, veche de peste un an, se ridică la 15 milioane franci elvețieni.

Premierul a arătat totodată că există date care indică reținerea, dar neplata de către TVR a contribuțiilor de asigurări sociale pentru salariați pe o perioadă de doi ani, ceea ce poate fi considerată infracțiune.

El a precizat că săptămâna viitoare, marți, când Parlamentul va dezbate raportul de activitate al televiziunii publice, va susține depolitizarea TVR.

Alexandru Lăzescu a prezentat, pe 24 mai, într-o conferință de presă, cauzele care au făcut ca Televiziunea Română să aibă datorii acumulate – din 2005 până la sfârșitul lui 2011 – către bugetul de stat în valoare de 272.699.000 lei. Din cauza acestor datorii, pe 22 mai, Agenția Națională de Administrare Fiscală a blocat în totalitate conturile operaționale ale Televiziunii Române.

La aceeași conferință de presă, Lăzescu a mai spus că nu a luat în calcul posibilitatea de a demisiona, pentru că nu este el responsabil de actuala situație financiară a instituției, iar dacă demersul ANAF de blocare a conturilor televiziunii este unul politic, el trebuie asumat ca atare.

Totodată, Lăzescu a precizat că Televiziunea Română va trimite o adresă la ANAF în care va solicita reeșalonarea datoriilor Televiziunii Române, precizând că speră că ANAF va avea suficientă deschidere pentru a debloca funcționarea televiziunii.

Însă, prim-ministrul Victor Ponta a declarat, duminică, în legătură cu situația financiară a TVR, că nu are în vedere deblocarea conturilor instituției de către Guvern, întrucât conducerea instituției trebuie să prezinte o soluție pentru datoriile de 120 de milioane de euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, numit de reprezentantul Rusiei la ONU în teoria Moscovei despre drona de la Galați
Digi24
Reacția Kremlinului după ce președintele Dan a reconfirmat că drona de la Galați era rusească
Cancan.ro
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Prosport.ro
Simona Halep, bogată și divorțată, a atras toate privirile cu apariția ei la gala pentru Nadia Comăneci. Și-a făcut selfie în oglindă
Adevarul
SURSE Guvernul Tomac, în impas: Nicușor Dan are voturile, dar refuză sprijinul suveraniștilor
Mediafax
Rusia despre explozia de la Galați: „O dronă rusească făcea praf blocul”
Click
S-a mutat într-un bloc nou și a avut un șoc! Cum au reușit vecinii să îl scoată din minți: „Nesimțirea este la cote maxime”
Digi24
Cum funcționează injecţia care a eliminat complet tumorile la pacienţi la care chimioterapia nu dădea rezultate
Cancan.ro
Pensii mai mari pentru 800.000 de pensionari români, dacă depun acest document
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Monica Gabor din America! Fosta lui Columbeanu duce o viață luxoasă, după ce a renunțat la viața publică
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Te-ai gândit vreodată că va exista o CAMIONETĂ PORSCHE?
Descopera.ro
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Brazilia construiește una dintre cele mai ferme din lume pentru export în Orientul Mijlociu