TIFF 2012 – jurnal de festival. De câte ori ați văzut 1000 de spectatori la un film?

Sunt la TIFF de o zi și mă simt ca cerșetorul în camera plină de jucării a prințului: pierdut și definitiv cucerit. Oferta festivalului este zdrobitoare: în fiecare zi se proiectează, diluvian, zeci de pelicule, sunt concerte la tot pasul, masterclass-uri și mese rotunde cu regizori și actori. Efortul de a alege din atâtea filme care se proiectează simultan în zeci de locuri devine futil.

De aceea, demersul meu de a revedea Un homme et une femme pare un lux, însă am început cu el. Filmul cu care Claude Lelouch a luat Oscar în 1966 pentru cel mai bun film străin este o capodoperă care îl descrie perfect pe cineast: sensibil (poveste de iubire) și aventuros (personajul principal este pilot de raliu și conduce un superb Ford Mustang 1965). Lelouch este și el la Cluj și pînă o să am șansa să-l reîntâlnesc, puteți citi aici un fragment din interviul pe care i l-am luat în urmă cu ceva vreme. Mai târziu, o să văd filmul Les uns et les autres, o altă piesă grea din filmografia copilului teribil al cinemaului francez căruia Festivalul de Film Transilvania îi dedică anul acesta un grupaj.

INVESTIȚIE Cât faci acum cu mașina de la București la Bacău pe A7. Încă 46 de kilometri de autostradă sunt aproape gata

08:02

GÂNDUL GREEN Avertisment Copernicus. Oceanele au atins cea mai mare temperatură din istorie

08:00

Tot ieri am văzut Iron Sky pe un ecran gigantic în Piața Unirii, laolaltă cu peste 1000 de oameni. Spectacolul în sine e fascinant – de câte ori ați văzut 1000 de spectatori la un film? Sunt încă marcat de sălile de spectacol în care plasatoarele așteaptă al cincilea plătitor să dea drumul la bobină. TIFF, iată, sporește apetitul pentru film al oamenilor care au stat aseară inclusiv cocoțați pe garduri. E drept că Iron Sky e o comedioară naivă cu naziști ajunși în secret pe lună în 1945 și care de atunci încoace plănuiesc cucerirea Pământului printr-o invazie abruptă și fără apel. Ce am reținut din film este observația subtilă că orice președinte care pornește un război în primul mandat, este reales în al doilea. Iron Sky este un film european făcut cu gândul la Hollywood și la box office și a cărui coloană sonoră – important! – e semnată de Laibach. Filmul o să intre pe ecranele din România luna aceasta.

Concert Laibach

După proiecția din piață, legendarii sloveni care au semnat coloana sonoră au concertat într-un lobby de hotel (?!) în fața a 2-300 de oameni. Am fost silit să intru fraudulos la concert, fluturând un badge fals cu STAFF pe care îl am pregătit pentru astfel de situații. Concertul era sold out și, din păcate, mulți fani veniți special din țară pentru Laibach au rămas afară. A fost un concert minuscul cu o trupă uriașă. M-am simțit ca și cum aș merge la un concert Rammstein în restaurantul Golden Blitz. Muzical însă, trupa a performat entuziasmant, dar publicul nu s-a animat decât în a doua parte a show-ului după piesa Alle Gegen Alle, un soi de platformă program ritmată și penetrantă, în 8 versuri albe. Nu întâmplător am pomenit de Rammstein: trupa germană se revendică de la Laibach. Practic, așa cum inspirat a spus Milan Fras, solistul vocal,” Laibach este un Rammstein pentru adulți, iar Rammstein este un Laibach pentru copii”. Așa e. Slovenii cântă pentru oamenii cu discernământ, care înțeleg că orientările lor de extremă dreaptă sunt doar un pretext pentru muzică de cea mai bună calitate. Concertul Laibach a fost însă doar o stafidă în delicioasa plăcintă a celui mai mare festival de film din Sud Estul Europei care se termină abia la sfârșitul săptămânii.

(Cătălin Mihăilă)