Prima pagină » Știri politice » Ponta: Și eu, și Băsescu am primit invitație pentru Consiliul European

Ponta: Și eu, și Băsescu am primit invitație pentru Consiliul European

Ponta: Și eu, și Băsescu am primit invitație pentru Consiliul European

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, înaintea Comitetului Executiv Național al PSD, că atât el, cât și președintele Băsescu au primit invitații la Consiliul European, el precizând că se va întâlni cu șeful statului în cursul zilei, întâlnirea fiind fixată în funcție de programul celor doi.

Ponta a spus că va pune la dispoziția presei invitația de la Consiliul European pe care a primit-o de la Van Rompuy.

„Amândoi suntem invitați, și șeful statului, și primul-ministru, primesc programul, primesc absolut tot, după care cei doi sau, mă rog, fiecare țară stabilește cine este reprezentantul”, a spus Ponta.

Întrebat dacă a stabilit o oră pentru întâlnirea cu președintele, Ponta a răspuns: „În funcție de program”.

Premierul Victor Ponta a precizat miercuri seară că se va întâlni, joi, cu președintele Traian Băsescu, dar a apreciat că el va fi cel care va reprezenta România la reuniunea Consiliului European.

„Mă voi vedea cu președintele pentru a ne armoniza pozițiile. Nimeni nu contestă dreptul președintelui la partea de reprezentare, dar la Consiliul European merg doar prim-miniștrii. Soluția finală va fi în 2013, odată cu modificarea Constituției”, a spus Ponta, la mai multe posturi de televiziune.

El a amintit că a primit deja invitația de a participa la reuniunea Consiliului din partea președintelui UE și că nu poate renunța.

„Nu am cum să renunț, ar însemna să încalc eu decizia Parlamentului. Sunt convins că nu se va ajunge la suspendare, cel puțin nu din acest motiv, pentru că eu voi participa la Consiliu și discuția se va încheia”, a afirmat șeful Guvernului.

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că a discutat cu premierul Victor Ponta, menționând că se va întâlni joi cu acesta și că nu dorește să anticipeze rezultatul acestei discuții.

Întrebat cum va proceda în 28 iunie, dacă premierul va continua în a dori să reprezinte România la Consiliul European, Traian Băsescu a răspuns că poate asigura de un singur lucru, anume că nu se va pune „în situații ridicole”.

El a adăugat că, în același timp, nimeni să nu-i ceară să abdice de la atribuțiile constituționale.

Președintele a mai declarat, răspunzând unei întrebări, că delegarea atribuțiilor poate fi o soluție, în legătură cu subiectul reprezentării la Consiliul European, el precizând însă că nicio altă soluție nu îi poate fi impusă.

Întrebat despre posibilitatea delegării atribuțiilor de reprezentare, Băsescu a spus că aceasta poate fi o soluție, dar nicio altă soluție nu îi poate fi impusă.

El a spus însă că tot în Constituție sunt stabilite cazurile în care se pot delega atribuțiile: boală, demisie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
VIDEO Mesajul lui Nicușor Dan pentru ministrul Nazare și noua lui soție. Președintele și partenera sa au participat la nuntă
Cancan.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Vine o nouă criză financiară? Cum arată România în 2026 față de 2008
Mediafax
Călin Georgescu, mesaj SURPRIZĂ de la Oradea: „Nu sunt în campanie electorală. Sunt într-o lucrare”
Click
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Digi24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Cancan.ro
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
De ce copiii ar trebui să primească o educație mai bună în ceea ce privește mirosurile
Mediafax Italia
Localitatea care a rămas fără polițist local. Primarul este nevoit să patruleze pe străzi
Mediafax Spania
Cine are CELE MAI MARI PENSII?! Încasează peste 3.000 de euro în fiecare lună după o viață muncită... în mină