Prima pagină » Știri » Claudiu Săftoiu, cele mai mari șanse la șefia CA al TVR, care revine PNL după negocieri

Claudiu Săftoiu, cele mai mari șanse la șefia CA al TVR, care revine PNL după negocieri

Claudiu Săftoiu, cele mai mari șanse la șefia CA al TVR, care revine PNL după negocieri
PNL a obținut, la negocierile cu PSD, președinția Consiliului de Administrație al TVR, cel mai probabil postul urmând să îi revină lui Claudiu Săftoiou, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

PNL a obținut, la negocierile cu PSD, președinția Consiliului de Administrație al TVR, cel mai probabil postul urmând să îi revină lui Claudiu Săftoiou, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

În urma negocierilor, ACD primește trei posturi în CA al TVR, dintre care două revin PNL, iar unul revine PC.

Astfel, pentru cele două locuri ale PNL sunt nominalizați, ca titulari, Claudiu Săftoiu și Lucia Hossu-Longin, iar ca supleanți, Dida Drăgan și Stejărel Olaru, au declarat sursele.

PC o va nominaliza, ca titular, pe Irina Radu.

Postul de președinte director-general al TVR revine, ca urmare a negocierilor, PNL.

Deținătorul acestui post urmează să fie ales dintre titularii propuși de PNL, cele mai mari șanse avându-le Claudiu Săftoiu, au precizat, pentru MEDIAFAX, sursele politice.

Parlamentul se va reuni, marți, în ședință comună, pentru validarea membrilor Consiliului de Administrație al Televiziunii Române.

Consiliul de Administrație al TVR cuprinde 13 persoane, desemnate prin votul majorității deputaților și senatorilor. Președintele Consiliului de Administrație este numit de Parlament, pe o perioadă de 4 ani.

PDL nu va avea niciun reprezentant în noul Consiliu de Administrație al TVR, conform deciziei luate, luni, de majoritatea liderilor de grupuri parlamentare, care au stabilit că în CA vor fi câte trei reprezentanți de la PSD și PNL și câte unul de la UDMR și UNPR.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O ROMÂNCĂ a dat lovitura în alegerile din SUA! Ce a făcut fostul lider PMP în Florida
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Eduard Novak neagă relația cu bruneta voluptoasă. Fostul ministru nu recunoaște nici după 4 ani legătura cu una dintre consilierele sale
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„NU am fost eu!” REACȚIA lui Trump după iminentul dezastru electoral al republicanilor
Click
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Digi24
Cum ar fi fabricat procurorul Teodor Niță un dosar penal pentru schimbarea din funcție a unui șef de la Garda de Coastă
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Ce se întâmplă doctore
3 zodii de femei care pot avea parte de schimbări majore în următorii 10 ani. Ambiția le poate duce departe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cine a inventat furculița?
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!