Prima pagină » Economic » Bursele europene au deschis vineri în scădere

Bursele europene au deschis vineri în scădere

Bursele europene au deschis vineri în scădere
Bursele europene au deschis vineri în scădere, după cinci zile consecutive de apreciere, din cauza datelor sub estimări privind comerțul din China, care subliniază încetinirea creșterii economice globale.

Bursele europene au deschis vineri în scădere, după cinci zile consecutive de apreciere, din cauza datelor sub estimări privind comerțul din China, care subliniază încetinirea creșterii economice globale, informează Mediafax, citând Bloomberg.

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acțiuni europene a coborât cu 0,4% în debutul ședinței de tranzacționare, dar este în urcare cu 1,4% pe ansamblul acestei săptămâni, a zecea consecutivă de avans.

Bursele asiatice s-au retras vineri cu 0,6%, iar tranzacțile futures indică scăderi la New York.

„Piețele au crescut în ultimul timp datorită veștilor proaste, investitorii sperând că datele economice slabe vor conduce la noi măsuri de stimulare, însă deteriorarea economiei devine tot mai greu de ignorat. Traderii ar putea fi dezamăgiți dacă autoritățile nu vor introduce curând măsuri de stimulare”, cometnează pentru Bloomberg un analist londonez.

Inflația din China a scăzut în iulie, încurajând speranțele că banca centrală va introduce noi măsuri de stimulare a economiei. Creșterea exporturilor economiei chineze a scăzut puternic, iar importurile și creditarea s-au plasat sub estimări în iulie, potrivit datelor prezentate vineri de autorități.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Bromhidroza, afecțiunea care poate transforma mirosul corporal într-o adevărată problemă socială
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!